Cel mai recent bilanț provizoriu al seismului de la frontiera turco-siriană indică peste 24.000 de morți

    Cutremurele de luni din Turcia şi Siria s-au soldat cu peste 24.000 de morţi, potrivit unui bilanţ provizoriu, pe măsură ce tot mai puţine victime sunt găsite în viaţă sub dărâmături, transmite sâmbătă dpa.

Doar în Turcia, cel puţin 20.665 de oameni au fost ucişi şi 80.088 au fost răniţi în cele două cutremure puternice care au lovit regiunea luni, potrivit noilor cifre date publicităţii sâmbătă dimineaţa.

    În Siria vecină, unde ajutorul internaţional ajunge greu, ultimul bilanţ indică 3.553 de morţi şi 5.276 de răniţi.

Cel puțin 12.000 de clădiri sunt afectate sau distruse.

Bilanțul victimelor riscă să fie și mai mare din cauza catastrofei umanitare și sanitare care se anunță în regiune. Organizația Mondială a Sănătății estimează că 23 de milioane de persoane, din care cinci milioane extrem de vulnerabile, sunt în pericol în lipsa unui acoperiș, din cauza penuriei alimentare și a amenințării bolilor.

    Damascul a acceptat ieri ca ajutoarele umanitare să fie distribuite inclusiv în zonele controlate de rebeli, dar sub supravegherea Crucii Roșii. Mai multe țări au trimis deja ajutoare către zonele sinistrate.

România va trimite în Turcia produse pentru adăpost din rezerva Uniunii Europene aflate pe teritoriul țării noastre, corturi cu încălzitoare electrice, paturi, saltele și așternuturi de dormit, precum și experți care îi vor instrui pe localnici cum să folosească materialele.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Sibiu: Inundaţii în nordul judeţului - t...

Stan Lucian | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Parteneri