În Harghita, accesul copiilor la școală este îngreunat de starea drumurilor

12 familii din localitatea Livezi din județul Harghita au protestat luni, nemulţumite că microbuzul Primăriei din comuna Mihăileni nu a mai ajuns de o săptămână în sat.

Prefectura a precizat pentru Radio Tg.Mureș că a luat legătura imediat cu primarul comunei Mihăileni, pentru a efectua lucrările necesare pentru reabilitarea drumului.

Purtătorul de cuvânt al Instituției, Adrian Pănescu:

S-a semnalat de către cetățeni problema că microbuzul școlar ajunge destul de greu în punctul din localitate în care copiii se urcau în acel mijloc de transport pentru deplasarea la instituția de învățământ. Noi am luat legătura imediat cu administrația publică locală pentru a rezolva situația la nivel local pentru că acele sectoare de drumuri comunale de acces până la drumul județean care leagă satul Livezi de celelalte sate ale comunei Mihăileni sunt în administrarea acestei primării. Acesta este un caz izolat care se întâmplă din când în când, mai ales în urma precipitațiilor destul de abundente, urmate de perioade de îngheț-dezgheț. Situația s-a remediat imediat după cele semnalate de către instituția noastră.

Prefectura Harghita a mai transmis primăriei să mențină în stare de funcționare drumurile din comuna Mihăileni.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Food Truck Festival, la final de saptamâ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preparate delicioase, servite direct din...

Parteneri