7 copii neînsoțiți au ajuns din Ucraina în Mureș

Pentru unul singur a fost impusă măsura plasamentului iar după câteva luni tânărul a împlinit vârsta de 18 ani. La această dată el se află încă în județul Mureș.

Pentru ceilalți copii a fost clarificată de autorități situația juridică, sub aspectul reprezentantului legal. Unii dintre ei s-au întors în Ucraina, în timp ce alții au rămas în județ în grija unor rude, a precizat pentru Radio Târgu Mureș, directorul adjunct al Direcției pentru Protecția Copilului Mureș, Deak Elida:

În evidența DGASPC Mureș există 165 de copii proveniți din zona conflictului armat din Ucraina care sunt însoțiți de părinți, reprezentanți legali sau sunt sub autoritatea legală a unui adult. Au fost identificați anul trecut 7 copii neînsoțiți pentru care am desemnat reprezentant jurist sau asistent social în vederea obținerii permisului de ședere în fața Serviciului de Imigrări. De asemenea, dintre acești 7 minori, pentru unul a fost necesară o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul într-un serviciu de tip rezidențial.

Un raport al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copii arată că printre problemele cu care se confruntă refugiații ucraineni sunt lipsa informațiilor, bariera lingvistică și înscrierea pacienților la medicii de familie români.

Zeci de mii de copii ucraineni au fost îndrumați, în ultimul an către servicii specializate, dintre care circa 5.000 au ajuns la Protecția Copilului iar 300 de persoane cu nevoi speciale au primit asistență de protecție.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Vreme uşor mai caldã decât normalul term...

Stan Lucian | Citeste articolul

Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri ...

Parteneri