Amenzi la 23 de cămine pentru vârstnici din Mureș

În ultima săptămână, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Mureș a realizat o serie de controale pentru a verifica modul în care este respectată legislația în centrele de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice.

Au fost controlate toate cele 23 de unități private din județ, iar pentru neregulile constate au fost aplicate 24 amenzi contravenționale, în valoare totală de 78.000 lei. Au mai fost aplicate 9 avertismente și s-au oprit de la comercializare produse alimentare neconforme în valoare de 4.750 lei.

Printre căminele verificate și amendate se găsește și cel de la Câmpenița, aflăm de la directorul unității, Kardos Csaba:

A fost controlul săptămâna trecută. Noi am avut niște probleme minore și am și rezolvat. Am avut ceva în frigider…, că noi avem și o livadă din care punem pentru noi legumele și fructele, și nu le-am etichetat, asta a fost problema. E producția noastră dar am uitat să scriem etichete. Am primit și amendă… îmi pare rău dar am primit 5.000 de lei și am plătit 50% , deci 2.500 de lei în 48 de ore. Beneficiari avem 10. Suntem la capacitate iar prețurile sunt încă vechi la noi, adică între 2.700 și 3.200 de lei pe lună.

În județul Mureș nu s-au găsit nereguli grave și nici nu a fost suspendată activitatea vreunui centru pentru vârstnici.

Printre neregulile constatate se numără lipsa igienei sau utilizarea veselei nespecifice HORECA.

Există în județ și un cămin pentru vârstnici care aparține de Direcția de Asistență Socială, la Ideciu de Jos. Acesta încă nu a primit vizita comisarilor CJPC, în schimb, aici se fac permanent controale, aflăm de la directorul adjunct al DGASPC Mureș, Crina Căliman:

Centrul pentru persoanele vârstnice de la Ideciu este dedicat persoanelor care au peste 65 de ani care se află într-o situație vulnerabilă, de risc de marginalizare, de risc social. Are capacitatea de 100 de locuri și momentan avem 60 de beneficiari. Anual, face obiectul verificărilor Inspecției Sociale și noi stăm foarte bine cu serviciile. Costurile sunt diferențiate pe tipuri de dependență dar încep de la 4.500 de lei pe lună. Știm că (CJPC) au început un demers de control dar la Centrul nostru de la Ideciu, încă nu …

Acțiunea de verificare a căminelor pentru vârstnici se derulează la nivel național, iar pentru neregulile grave constatate, comisarii pentru Protecția Consumatorilor au suspendat activitatea în 53 astfel de unități de îngrijire.

Printre județele unde a fost sistată activitatea se numără Brașov, Harghita, Covasna, Bistrița-Năsăud, Alba și Cluj, dar și în Municipiul București.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cu aproape 50 la sută mai puţine persoan...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul de Interne anunţă că în perio...

Parteneri