Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Actualul contract-cadru din sănătate rămâne în vigoare până la 30 iunie 2023

Actualul contract-cadru din sănătate rămâne în vigoare până la 30 iunie 2023

Publicat de Andrei Borz, 22 martie 2023, 18:34

Guvernul a aprobat azi prelungirea perioadei de valabilitate a documentului în baza căruia se decontează servicile medicale şi care urma să expire la sfârşitul acestei luni.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate precizează că prelungirea era necesară pentru a se asigura continuitatea acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale, în condiţiile în care s-a convenit, prin PNRR, stabilirea unui nou model de Contract-cadru – cu termen până la mijlocul anului.

Preşedinta CNAS, Adela Cojan, spune că până acum au fost finalizate dezbaterile publice, negocierile şi consultările, iar noutăţi importante vor apărea în toate domeniile de asistenţă medicală, dar mai ales la cea primară, cu noi instrumente de stimulare a serviciilor medicale de prevenţie şi de orientare a pacienţilor pentru depistare precoce şi pentru tratarea afecţiunilor ce pot fi abordate în ambulatoriu.

Sursa: romania-actualitati.ro

A reapărut pesta porcină în județul Mureș
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:00

A reapărut pesta porcină în județul Mureș

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș confirmă apariția pestei porcine în două gospodării din Glodeni și...

A reapărut pesta porcină în județul Mureș
Peste 5.000 de militari participă la exerciţiul „Dacian Fall 2025”
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 11:37

Peste 5.000 de militari participă la exerciţiul „Dacian Fall 2025”

Peste 5.000 de militari, cu aproximativ 1.200 de mijloace tehnice din 10 state aliate, participă zilele aceste la unul dintre cele mai mari...

Peste 5.000 de militari participă la exerciţiul „Dacian Fall 2025”
Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 11:36

Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani

Doliu în sportul românesc, Emeric Ienei s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 88 de ani. Un nume uriaș în fotbalul...

Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani
Trafic închis pe un sens, azi, la Dumbrăvioara
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 10:30

Trafic închis pe un sens, azi, la Dumbrăvioara

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov anunță că în cursul zilei se vor efectua lucrări de reparații la pasajul peste calea ferată...

Trafic închis pe un sens, azi, la Dumbrăvioara
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 09:46

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe organizează o întâlnire cu copiii născuţi prematur

Evenimentul marchează luna conştientizării prematurităţii şi le va oferi părinților posibilitatea de a se revedea cu echipele medicale care...

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe organizează o întâlnire cu copiii născuţi prematur
Social marți, 4 noiembrie 2025, 18:54

În Harghita a crescut promovabilitatea la proba practică a examenului pentru permisul auto

În primele nouă luni ale anului 2025, promovabilitatea candidaților la proba practică a examenului pentru permisul de conducere a crescut...

În Harghita a crescut promovabilitatea la proba practică a examenului pentru permisul auto
Social marți, 4 noiembrie 2025, 18:53

Peste 400 de cazuri de pagube provocate de animale sălbatice, evaluate de Direcţia Agricolă Harghita în acest an

În Harghita, Direcția pentru Agricultură a evaluat, de la începutul anului, peste 400 de cazuri de pagube provocate de animale sălbatice....

Peste 400 de cazuri de pagube provocate de animale sălbatice, evaluate de Direcţia Agricolă Harghita în acest an
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:43

15 percheziții și trei rețineri pentru ilegalități la regimul piscicol, în Mureș

Acțiunea a făcut parte de operațiunea JUPITER și s-a desfășurat în comunele Tăureni și Zau de Câmpie. Activitățile s-au derulat într-un...

15 percheziții și trei rețineri pentru ilegalități la regimul piscicol, în Mureș