Consolidare anti-seismică a sălii de sport de la Școala Generală ”Mora Ferencz” din Odorheiu Secuiesc

Școala face parte din unitățile de învățământ, selectate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru finanțare prin programul național de investiții ”Finanțare școli sigure și sănătoase”.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, Zőrgő Noemi:

Suntem foarte bucuroși că Școala Generală ”Mora Ferencz” din Odorheiu Secuiesc va fi modernizată. Avem probleme la această școală cu sala de sport, clădirea respectivă fiind încadrată în gradul I de risc seismic, astfel că o să primească finanțare, încă nu se știe cât. Urmează ca în 5 zile de acum încolo să scriem Ministerului Dezvoltării că dorim finanțarea și după semnarea contractului de finanțare avem trei ani la dispoziție pentru a demara lucrările și a finaliza întreg proiectul.

Școala din Odorheiu Secuiesc a ratat două finanțări prin PNRR, de reabilitare a tuturor clădirilor sale, tocmai din cauza existenței acelei săli de sport cu risc seismic.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a aprobat ieri lista primelor 31 de unități de învățământ din țară care vor fi consolidate seismic, reabilitate, modernizate și eficientizate energetic.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

BUCURIA DE A FI cu Emanuela Aranyos

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Masa în aer liber. Sfaturi de la pompier...

Stan Lucian | Citeste articolul

Mesele în familie sunt o tradiție în pri...

Parteneri