Târgul de Carte Gaudeamus – Radio România continuă la Cluj-Napoca

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a fost unul dintre invitaţii speciali ai zilei de ieri, iar vremea bună i-a convins pe clujeni să vină în număr mare la târgul organizat în Piaţa Unirii.

Programul ultimei zile de târg debutează la ora 11:00 cu o lansare de carte pentru copii. Ramona Maria Bochie este o scriitoare nevăzătoare, absolventă de Filozofie la Universitatea Babeş-Bolyai, care a şi predat filozofie la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj. Îşi va prezenta cel mai recent volum intitulat „Darul Zânei Heliana”, publicat de Casa Cărţii de Ştiinţă.

După ce, timp de mai multe zile, s-a ocupat de poezie şi filozofie, Editura EIKON are programate pentru astăzi mai multe lansări de carte care vorbesc despre muzică. Vor fi prezentate volume scrise de Pascal Bentoiu, Elena Maria Şorban şi Vladimir Agachi. Ora programată pentru eveniment este 12:00.

Editura Şcoala Ardeleană aduce astăzi un omagiu profesorului şi filozofului clujean Tudor Cătineanu, de la a cărui moarte s-a împlinit un an în 1 aprilie. „Cartea constructelor” este o ediţie revizuită şi adăugită, îngrijită de Oltea Mihaela Cătineanu; se va lansa de la ora 14:00. Târgul Gaudeamus de la Cluj se încheie diseară, la ora 20:00.

Târgul Carte Gaudeamus – Radio România este deschis şi azi, între orele 10.00 şi 20.00, iar accesul publicului este liber.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00089
  • usd 0.1165 1 0.00040

  • chf 5.0892 1 -0.0017

  • aud 3.0493 1 -0.0009

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Protest BNS la Guvern pentru reducerea i...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproximativ 4000 de sindicaliști din toa...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

ALEGERI LOCALE 2024 | Rolul femeilor în...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Uniunea Democrată Maghiară din România a...

Parteneri