Este ultima zi a Târgului de carte de la Leipzig, în Germania

România este prezentă cu peste 150 de titluri noi dar şi cu numeroase evenimente. Au participat şi scriitori de marcă, precum Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu sau Ioana Pârvulescu.

Ediţia 2023 se bucură de mare succes, întrucât evenimentul nu s-a mai organizat din 2019, din cauza pandemiei, iar publicul se arată deosebit de interesat de re-întâlnirea cu lumea cărţilor şi cu autorii lor, după cum am aflat de la scriitoarea Ioana Pârvulescu:

Este cu adevărat o atmosferă extraordinară şi se pare că le-a lipsit foarte mult. Sigur că ei nu te cunosc atât de bine, dar cu atât mai plăcut surprins eşti când vezi că îţi iau cartea în mână fără să ştie de tine. Am trăit un asemenea episod, când o persoană chiar citea din cartea mea, traducerea germană a „Inocenţilor”, şi până la urmă a cumpărat-o, spre bucuria mea. Un lucru pe care aş mai vrea să-l spun este că aici e obiceiul ca, mai ales elevii, tinerii să se costumeze în personaje din cărţi, deci, într-un fel, e ca şi la un carnaval, şi trebuie să faci efortul să vezi în ce personaj s-a constumat fiecare.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri