În municipiul Braşov au fost amplasate primele două containere în care se vor putea parca biciclete

Începând din luna iunie, braşovenii îşi vor putea lăsa bicicletele în parcări publice dedicate, amenajarea primelor două containere standardizate şi securizate în acest scop fiind finalizată în aceste zile, a anunţat Primăria Braşov.

Primele două parcări de biciclete au fost amenajate în cartierele Noua şi Astra, iar până la sfârşitul lunii se vor finaliza lucrările şi la cea de a treia, de la Făget, din zona Gării.

Parcările pentru biciclete sunt amenajate sub forma unor containere standard, securizate, cu o înălţime de 2,5 m şi o capacitate de 50 de biciclete, în cazul celor din cartierul Astra şi de la Făget, sau de 25 de biciclete, în cazul celei din Noua şi vor funcţiona independent energetic, fiind dotate cu panouri fotovoltaice.

Accesul în parcare se va face printr-un sistem securizat, cu yală electromagnetică şi cititor de card, iar supravegherea se va realiza cu camere video.

În şedinţa din această lună, Consiliul Local va aproba şi regulamentul, după care va începe procedura de închiriere a locurilor de parcare.

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Atenție la trafic: sunt amenajări pe mai...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Vremea bună a permis administrației loca...

Parteneri