Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Reprezentanții elevilor își doresc ca greva să se încheie cât mai devreme

Reprezentanții elevilor își doresc ca greva să se încheie cât mai devreme
Foto: Foto: gov.ro

Publicat de Rotar Mirela, 23 mai 2023, 14:10 / actualizat: 24 mai 2023, 9:52

Preşedinta Consiliului Naţional al Elevilor a declarat azi, după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă şi cu liderul PSD Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria, că şi-ar dori ca toată această situaţie cu greva din educaţie să se încheie cât mai devreme.

Această situaţie nu este benefică pentru nimeni, a spus Miruna Croitoru:

Ce ne-am dori este ca toată această situaţie să se încheie cât mai devreme, ba chiar să se încheie săptămâna aceasta, astfel încât de săptămâna viitoare să revenim la cursuri în mod normal. Această situaţie nu este benefică pentru nimeni.

Miruna Croitoru a menţionat că Consiliul Naţional al Elevilor mereu a susţinut toate revendicările personalului din învățământ:

În momentul în care sindicatele au anunţat că nu mai au încredere în sistem şi că şi-au pierdut încrederea, ne punem întrebarea cum ar putea elevii să aibă încredere în sistem, în condiţiile în care inclusiv profesorii au anunţat că nu mai au încredere în sistem.

Președinta Consiliul Naţional al Elevilor a precizat că atunci când vorbim despre o salarizare corespunzătoare vorbim şi despre o creştere a calităţii actului didactic la modul general.

La rândul lor, sindicaliștii din învățământ spun că sunt dispuși să negocieze „în orice moment, la orice oră, oriunde dorește Guvernul”, dar susțin că „nu au primit niciun răspuns concret”.

Noi negocieri între Guvern și sindicat vor avea loc astăzi la ora 15.00.

Autor: Virgil Natea

O săptămână de sărbătoare la Universitatea Dimitrie Cantemir din Tg. Mureș
Cultură-educaţie luni, 20 octombrie 2025, 13:24

O săptămână de sărbătoare la Universitatea Dimitrie Cantemir din Tg. Mureș

În fiecare an în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru, patronul spiritual al Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș, au loc zilele...

O săptămână de sărbătoare la Universitatea Dimitrie Cantemir din Tg. Mureș
Evenimentul „Inteligenţă emoţională în şcoli, nu bullying” ajunge astăzi la Braşov
Cultură-educaţie luni, 20 octombrie 2025, 12:04

Evenimentul „Inteligenţă emoţională în şcoli, nu bullying” ajunge astăzi la Braşov

Părinţi, profesori şi elevi sunt aşteptaţi să înveţe mai multe despre aceste lucruri gratuit. Acțiunea este parte a Caravanei 4PEACE, care a...

Evenimentul „Inteligenţă emoţională în şcoli, nu bullying” ajunge astăzi la Braşov
Începe Festivalul Național de Teatru
Cultură-educaţie vineri, 17 octombrie 2025, 19:12

Începe Festivalul Național de Teatru

Începe în această seară Festivalul Național de Teatru, ediția a 35-a. În deschiderea oficială va fi un spectacol semnat de Radu Afrim la Sala...

Începe Festivalul Național de Teatru
Liga studenților Tg.Mureș organizează simularea examenului de rezidențiat
Cultură-educaţie miercuri, 15 octombrie 2025, 11:16

Liga studenților Tg.Mureș organizează simularea examenului de rezidențiat

Simularea Examenului va avea loc pe 26 octombrie, iar în perspectiva testului Liga Studenților în colaborare cu Universitatea de Medicină,...

Liga studenților Tg.Mureș organizează simularea examenului de rezidențiat
Cultură-educaţie marți, 14 octombrie 2025, 19:23

Acord de cooperare între UMFST şi Gulf Medical University din Emiratele Arabe Unite

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard...

Acord de cooperare între UMFST şi Gulf Medical University din Emiratele Arabe Unite
Cultură-educaţie marți, 14 octombrie 2025, 12:53

Experții în Educație cer confidențialitatea notelor elevilor

Ministerul Educației se pregătește să interzică publicarea rezultatelor elevilor și compararea acestora în fața clasei sau în public,...

Experții în Educație cer confidențialitatea notelor elevilor
Cultură-educaţie luni, 13 octombrie 2025, 13:32

Ajutor financiar de peste 6 milioane de lei pentru instituții de cultură

Ministerul Dezvoltării a decis să ofere un ajutor financiar reprezentând 2% din impozitul pe venit unor instituții de cultură, fonduri necesare...

Ajutor financiar de peste 6 milioane de lei pentru instituții de cultură
Cultură-educaţie luni, 13 octombrie 2025, 13:14

UMFST Tg.Mureș primește prestigioasa certificare „HR Excellence in Research Award”

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a obținut prestigioasa certificare „HR...

UMFST Tg.Mureș primește prestigioasa certificare „HR Excellence in Research Award”