Protestul din Educaţie ar putea amâna rotaţia la conducerea Guvernului, între PNL şi PSD

Iar premierul Nicolae Ciucă ar putea să mai rămână în funcţie o perioadă, chiar dacă acum două zile confirmase că astăzi îşi va depune mandatul, potrivit calendarului iniţial din protocolul Coaliţiei.

Declanşarea procedurilor pentru rotaţia guvernamentală, începe cu demisia premierului, dar ieri preşedintele Klaus Iohannis a vorbit şi el despre posibilitatea amînării. Rezolvarea situaţiei din Învăţământ ar fi prioritară.

Să le luăm pe rând, a spus preşedintele:

Nu asta este important, dacă acum, imediat sau peste o săptămână-două se face rotaţia. Important este să avem o procedură clară, să ştim cum va funcţiona coaliţia şi să avem un guvern care garantează stabilitatea guvernării şi stabilitatea României. Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri. Este, totuşi, destul de complicat. Şi una şi alta sunt proceduri complicate. Se pot lua pe rând.”

Subiectul a fost discutat aseară şi la o întîlnire a liderii Coaliţiei, dar public nu s-a anunţat nicio concluzie. O decizie este totuşi aşteptată astăzi, probabil după şedinţa de guvern de la ora 9.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri