„Au fost şi ei cândva copii” – Pasaj Urban cu Margareta Puşcaş, astăzi, de la ora 22.00

Aşa cum îi stă bine unei emisiuni difuzate la ceas de searã, mai spre noapte, „Pasajul urban”de astăzi spune poveşti. Poveşti despre copilăria unor muzicieni de geniu care, ce să vezi, au fost şi ei cândva copii!

Astor Piazzolla cu Carlos Gardel Foto: wikimedia.org

Adorat până la exces de părinţi, Jurjac-George Enescu a trăit o copilărie „de seră„, ferit de cele mai mici pericole.

www.dinulipatti.org

Taciturn şi singuratic,  Louis-Ludwig van Beethoven a fost abuzat în copilărie de tatăl său autoritar; Cânta şi plângea, plângea şi cânta.

Deşi dosebit de iubit de părinţi, Dinu Lipatti nu a surâs decât după vârsta de trei ani.

 

Născut în Ungaria, educat la Viena şi Paris, „primul rock star al pianuluiFranz Liszt a fost obligat de tatãl sãu să ţină ritmul ore întregi, la repetiţii, cu ajutorul unui metronom.

O perlă rară pentru familia Piazzolla, micul Astor a devenit El Gran Astor, fiind vrăjit de un bandoneon primit în copilărie de la tatãl său; l-a transformat în „sufletul tangoului” (al noului tango).

Copii şi copilării celebre, de neuitat, în poveştile muzicale de astăzi, de la ora 22.00, în Pasajul urban.

Consultant de specialitate:pianista concertistã, dr. în muzicã: IOANA MARIA LUPAŞCU

Realizator: Margareta Puşcaş

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ -REPRIZA DE SEARĂ cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri