Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Membrii Federaţiei Sanitas declanşează, miercuri, greva japoneză

Membrii Federaţiei Sanitas declanşează, miercuri, greva japoneză
Foto: FotiL Cristian Franț/Adevarul

Publicat de Uifalean Cristian, 6 iunie 2023, 20:57

Membrii Federaţiei Sanitas declanşează mâine greva japoneză, angajaţii nu vor întrerupe activitatea, dar vor purta banderole albe, pentru a-şi susţine astfel revendicările în perioada negocierilor cu factorii de decizie, până la soluţionarea cererilor.

Personalul afiliat Federaţiei din unităţile sanitare şi de asistenţă socială solicită deblocarea posturilor în sistem, punerea integrală în aplicare a legii salarizării pentru toate categoriile de angajaţi şi acordarea salariilor de bază din grilă, calcularea tuturor sporurilor şi a tarifelor pentru gărzi, dar şi a indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual.

Sindicaliştii mai vor să primească vouchere de vacanţă, finanţare corectă şi suficientă a instituţiilor din sănătate şi reluarea discuţiilor cu privire la noua lege a salarizării, precum şi a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă.

Sursa: RADOR

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 16:26

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile

Așa susţine ministrul Sănătăţii din Republica Moldova, Emil Ceban. Fost rector al acestei universităţi, el respinge ferm acuzaţiile şi...

Universitatea de medicină de la Chişinău nu putea să fi eliberat diplome false de rezidenţiat unor medici care nu ar fi frecventat cursurile
Mare atenție la capcanele din mediul online, de Black Friday!
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:57

Mare atenție la capcanele din mediul online, de Black Friday!

Avertismentul vine din partea polițiștilor brașoveni care atrag atenția asupra metodelor tot mai ingenioase de fraudare atât a comercianților,...

Mare atenție la capcanele din mediul online, de Black Friday!
Zeci de angajați ai Fabricii de Pulberi Făgăraș au făcut astăzi un protest spontan în curtea fabricii
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:51

Zeci de angajați ai Fabricii de Pulberi Făgăraș au făcut astăzi un protest spontan în curtea fabricii

Oamenii cer demisia conducerii, nemulțumiți de faptul că instalațiile pe care lucrează sunt în stop funcțional de aproximativ trei luni de...

Zeci de angajați ai Fabricii de Pulberi Făgăraș au făcut astăzi un protest spontan în curtea fabricii
Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:47

Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune

Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune Poliţiştii harghiteni, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe...

Percheziţii în Harghita şi Bacău, într-un dosar de înşelăciune
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 15:43

Peste 170 de studenţi, înscrişi la cursul pentru voluntari începători, organizat de UPU SMURD Târgu Mureş

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş a anunţat că peste 170 de...

Peste 170 de studenţi, înscrişi la cursul pentru voluntari începători, organizat de UPU SMURD Târgu Mureş
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 13:15

Harghita: 349 de accidente montane înregistrate de la începutul anului

Salvamontiştii harghiteni au intervenit, de la începutul anului, în cazul a 349 de accidente montane, în care au fost implicate 368 de persoane,...

Harghita: 349 de accidente montane înregistrate de la începutul anului
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:57

Clarificări din partea Ministerului Sănătăţii în cazul percheziţiilor din dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic specialist

Ministerul Sănătăţii vine cu clarificări în cazul percheziţiilor, de azi, făcute în dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic...

Clarificări din partea Ministerului Sănătăţii în cazul percheziţiilor din dosarul privind recunoaşterea unor titluri de medic specialist
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:54

Harghita: 12 incendii de la începutul sezonului rece

Pompierii harghiteni au intervenit, de la începutul sezonului rece, pentru stingerea a 12 incendii cauzate de coşuri de fum necurăţate de...

Harghita: 12 incendii de la începutul sezonului rece