Angajaţii din sănătate au declanşat o grevă japoneză pe perioadă nedeterminată

Angajaţii din sănătate au declanşat, astăzi, o grevă japoneză pe perioadă nedeterminată, nemulţumiţi că autorităţile nu le-au rezolvat toate revendicările.

În cursul dimineţii, liderii federaţiei sindicale SANITAS au avut o nouă discuţie cu ministrul Alexandru Rafila pe tema impactului bugetar pe care l-ar avea calcularea sporurilor raportat la salariile actuale, şi nu la cele din anul 2018.

Mircea Ciocan, vicepreşedinte al organizaţiei, spune că ministerul va face aceste calcule astfel încât mâine să le poată prezenta Guvernului:

E o chestiune un pic mai tehnică şi cei de la finanţe sau cei de la Guvern nu reuşesc să o pătrundă atât de bine şi nici nu deţin date statistice care să conducă la un impact financiar. Sperăm ca în cursul zilei de astăzi, cel târziu până mâine dimineaţă, să avem calculele şi mâine să putem avea o întâlnire la nivelul Guvernului, pentru a finaliza şi a concluziona. Deci nu vom putea să aplicăm la niciuna din revendicări, ceea ce, pe cale de consecinţă, dacă nu se vor satisface toate dorinţele noastre şi toate revendicările formulate şi aduse în discuţie, vom continua acţiunile de protest cu radicalizarea formei de grevă japoneză, transformarea ei în grevă de avertisment şi, ulterior, în grevă generală cu întreruperea activităţii.

Liderii Sanitas sunt multumiţi de discuţiile avute asupra noii legi a salarizării.

Ei mai spus, însă, că este necesară o rectificare bugetară, pentru ca sistemul medical să nu intre în colaps, în condiţiile în care Casa Naţională de Asigurări are asiguraţi banii până în octombrie.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ -REPRIZA DE SEARĂ cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

Luni încep evaluările naţionale la final...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea se vor derula pe parcursul următ...

Parteneri