Şapte tineri, reţinuţi de poliţişti, după ce au agresat un bărbat, în Miercurea-Ciuc

Şapte tineri au fost reţinuţi de poliţişti, fiind acuzaţi că au agresat un bărbat din Miercurea-Ciuc.

Potrivit unui comunicat al IPJ Harghita, în data de 4 iunie, în jurul orei 4,30, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Sâncrăieni, ar fi fost acostat, pe o stradă din Miercurea-Ciuc, de un grup de persoane care, fără niciun motiv, l-au lovit cu pumnii şi picioarele.
În urma loviturilor primite, acesta a suferit vătămări şi a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Miercurea-Ciuc au reuşit identificarea şi reţinerea persoanelor despre care există bănuiala rezonabilă că ar fi autorii agresiunii.
Este vorba despre şapte tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, din Miercurea-Ciuc, Ciceu şi Leliceni. Cei 7 tineri au fost reținuți, iar polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1162 1 0

  • chf 5.0773 1 -0.0038

  • aud 3.0537 1 0.00519

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Salina Praid a fost închisă

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta a fost inundată de apele infiltr...

Parteneri