Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Un urs a fost văzut în această dimineață, pe strada Ecaterina Teodoroiu din Brașov

Un urs a fost văzut în această dimineață, pe strada Ecaterina Teodoroiu din Brașov
Foto: Sursa foto: Facebook /Primăria Municipiului Braşov

Publicat de Rotar Mirela, 10 iunie 2023, 11:44

Cei care se aflau în cartier, la acel moment, au primit un mesaj Ro-Alert prin care erau îndemnați să evite zona și să nu încerce să filmeze sau să hrănească animalul.

Este a doua oară, în ultimele zece zile, când este semnalată prezența unui urs pe strada Ecaterina Teodoroiu.

De altfel, reprezentanții Primăriei au montat, la Brașov, trei cuști pentru prinderea urșilor. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea:

Având în vedere că au mai fost semnalate situații în care au fost văzuți urși în zona locuită a orașului și în stațiunea Poiana Brașov, am montat în această perioadă trei cuști, în trei zone ale orașului, în care să îi capturăm pe urșii care tot intră în oraș. Noi vom continua să aplicăm principiile de gonire a urșilor care intră în oraș, în prima etapă, după care în cazul în care avem urși care nu se reîntorc în pădure, atunci îi vom captura și-i vom reloca. Nu este o politică a municipalității de recoltare a urșilor. Considerăm că cu cele două variante, ori alungare, ori relocare, putem păstra și populația de urs și în primul rând putem proteja cetățenii municipiului Brașov.

Reprezentantul Primăriei spune că cei mai mulți dintre urșii care sunt văzuți în zonele locuite sunt alungați, iar dacă sunt capturați sunt relocați, nu împușcați.

Ultimul urs care a fost eutanasiat la Brașov a intrat, zilele trecute, în parcarea mall-ului din centrul Civic. A urcat la etaj și în încercarea de a găsi o cale de scăpare a căzut de la înălțime rănindu-se grav.

În acest context, autoritiățile au decis eutanasierea animalului.

Sursa foto: Radio România Brasov FM

A reapărut pesta porcină în județul Mureș
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:00

A reapărut pesta porcină în județul Mureș

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș confirmă apariția pestei porcine în două gospodării din Glodeni și...

A reapărut pesta porcină în județul Mureș
Peste 5.000 de militari participă la exerciţiul „Dacian Fall 2025”
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 11:37

Peste 5.000 de militari participă la exerciţiul „Dacian Fall 2025”

Peste 5.000 de militari, cu aproximativ 1.200 de mijloace tehnice din 10 state aliate, participă zilele aceste la unul dintre cele mai mari...

Peste 5.000 de militari participă la exerciţiul „Dacian Fall 2025”
Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 11:36

Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani

Doliu în sportul românesc, Emeric Ienei s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 88 de ani. Un nume uriaș în fotbalul...

Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani
Trafic închis pe un sens, azi, la Dumbrăvioara
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 10:30

Trafic închis pe un sens, azi, la Dumbrăvioara

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov anunță că în cursul zilei se vor efectua lucrări de reparații la pasajul peste calea ferată...

Trafic închis pe un sens, azi, la Dumbrăvioara
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 09:46

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe organizează o întâlnire cu copiii născuţi prematur

Evenimentul marchează luna conştientizării prematurităţii şi le va oferi părinților posibilitatea de a se revedea cu echipele medicale care...

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe organizează o întâlnire cu copiii născuţi prematur
Social marți, 4 noiembrie 2025, 18:54

În Harghita a crescut promovabilitatea la proba practică a examenului pentru permisul auto

În primele nouă luni ale anului 2025, promovabilitatea candidaților la proba practică a examenului pentru permisul de conducere a crescut...

În Harghita a crescut promovabilitatea la proba practică a examenului pentru permisul auto
Social marți, 4 noiembrie 2025, 18:53

Peste 400 de cazuri de pagube provocate de animale sălbatice, evaluate de Direcţia Agricolă Harghita în acest an

În Harghita, Direcția pentru Agricultură a evaluat, de la începutul anului, peste 400 de cazuri de pagube provocate de animale sălbatice....

Peste 400 de cazuri de pagube provocate de animale sălbatice, evaluate de Direcţia Agricolă Harghita în acest an
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:43

15 percheziții și trei rețineri pentru ilegalități la regimul piscicol, în Mureș

Acțiunea a făcut parte de operațiunea JUPITER și s-a desfășurat în comunele Tăureni și Zau de Câmpie. Activitățile s-au derulat într-un...

15 percheziții și trei rețineri pentru ilegalități la regimul piscicol, în Mureș