Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

EXCLUSIVITATE- AGIFER: încărcăturile celor două trenuri de la Sighișoara erau bușteni și ciment!

EXCLUSIVITATE- AGIFER: încărcăturile celor două trenuri de la Sighișoara erau bușteni și ciment!
Foto: imagine cu caracter ilustrativ (CFR Infrastructura)

Publicat de Rotar Mirela, 12 iunie 2023, 12:09

Cazul celor două trenuri ajunse pe aceeași linie în zona Sighișoara este cercetat încă de vineri de către Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) care a fost înștiințată la aproape 10 ore de la producerea incidentului.

Un dosar de cercetare penală a fost deschis și de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș.

Incidentul s-a petrecut joi, 8 iunie, la 4,30 dimineața, din cauza marfarului încărcat cu bușteni care nu oprit în stație la semnalul roșu (de oprire), a precizat pentru Radio Târgu Mureș directorul AGIFER, Laurențiu Dumitru.

Coliziunea a fost evitată după ce mecanicul de locomotivă, care circula regulamentar, a oprit trenul iar celălalt mecanic a fost atenționat prin stație de impiegatul de mișcare să frâneze. Acestea sunt însă primele date, o investigație amănunțită urmând să se desfășoare pe parcursul unui an, a precizat pentru RTM directorul Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Laurențiu Dumitru:

Având în vedere că în condiții ușor diferite putea fi o chestiune foarte gravă, în sensul că o coliziune de trenuri nu este absolut deloc acceptabilă, am hotărât la acest incident care a constat în depășirea unui semnal care ordona oprirea și apoi talonarea unui macaz, să deschidem o acțiune de investigație, în așa fel încât să avem tot ceea ce înseamnă probe indubitabile, încercări, chestionări ale personalului ca să lămurim extrem de clar situația.

Laurențiu Dumitru infirmă ipoteza apărută în presă privind iminența unei explozii catastrofale în cazul în care cele două trenuri ar fi fost încărcate cu motorină și îngrășăminte chimice. Totuși, accidentul putea fi unul grav, spune acesta.

Viteza celor două trenuri nu a fost atât de mare , se pare că era de circa 20km/h.

Mecanicul care a produs incidentul nu avea alcoolemie în sânge, însă testul a fost făcut la 12 ore după incident. Par să existe, însă, probe care să arate exact contrariul, mai precizează pentru Radio Târgu Mureș, directorul Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Laurențiu Dumitru:

Am solicitat să i se ia mecanicului alcoolemia dar s-a făcut la aproximativ 12 ore după ce s-a produs. Noi, ce putem spune e că, indubitabil, a avut zero când am verificat. Este posibil să existe niște indicii și poate există și niște probe în sensul că mecanicul respectiv ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice dar, în momentul de față, noi nu deținem astfel de informații. Le vom solicita. În cazul în care există, vă asigur că vor fi trecute 100% în raportul de investigare.

Nu am reușit deocamdată să obținem un punct de vedere de la Compania Națională de Căi Ferate – Infrastructură – cu privire la incidentul feroviar de la Sighișoara. Biroul de presă al companiei ne-a transmis, însă, că astăzi vor fi făcute publice precizări cu privire la incident.

Nici Agenția de Siguranță Feroviară Română (ASFR) nu a răspuns la apelurile noastre telefonice și nu a dorit să comenteze incidentul nici conducerea Regionalei CFR Brașov.

Autor: Cristina Bulbescu

A reapărut pesta porcină în județul Mureș
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:00

A reapărut pesta porcină în județul Mureș

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș confirmă apariția pestei porcine în două gospodării din Glodeni și...

A reapărut pesta porcină în județul Mureș
Peste 5.000 de militari participă la exerciţiul „Dacian Fall 2025”
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 11:37

Peste 5.000 de militari participă la exerciţiul „Dacian Fall 2025”

Peste 5.000 de militari, cu aproximativ 1.200 de mijloace tehnice din 10 state aliate, participă zilele aceste la unul dintre cele mai mari...

Peste 5.000 de militari participă la exerciţiul „Dacian Fall 2025”
Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 11:36

Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani

Doliu în sportul românesc, Emeric Ienei s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 88 de ani. Un nume uriaș în fotbalul...

Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani
Trafic închis pe un sens, azi, la Dumbrăvioara
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 10:30

Trafic închis pe un sens, azi, la Dumbrăvioara

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov anunță că în cursul zilei se vor efectua lucrări de reparații la pasajul peste calea ferată...

Trafic închis pe un sens, azi, la Dumbrăvioara
Social miercuri, 5 noiembrie 2025, 09:46

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe organizează o întâlnire cu copiii născuţi prematur

Evenimentul marchează luna conştientizării prematurităţii şi le va oferi părinților posibilitatea de a se revedea cu echipele medicale care...

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe organizează o întâlnire cu copiii născuţi prematur
Social marți, 4 noiembrie 2025, 18:54

În Harghita a crescut promovabilitatea la proba practică a examenului pentru permisul auto

În primele nouă luni ale anului 2025, promovabilitatea candidaților la proba practică a examenului pentru permisul de conducere a crescut...

În Harghita a crescut promovabilitatea la proba practică a examenului pentru permisul auto
Social marți, 4 noiembrie 2025, 18:53

Peste 400 de cazuri de pagube provocate de animale sălbatice, evaluate de Direcţia Agricolă Harghita în acest an

În Harghita, Direcția pentru Agricultură a evaluat, de la începutul anului, peste 400 de cazuri de pagube provocate de animale sălbatice....

Peste 400 de cazuri de pagube provocate de animale sălbatice, evaluate de Direcţia Agricolă Harghita în acest an
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:43

15 percheziții și trei rețineri pentru ilegalități la regimul piscicol, în Mureș

Acțiunea a făcut parte de operațiunea JUPITER și s-a desfășurat în comunele Tăureni și Zau de Câmpie. Activitățile s-au derulat într-un...

15 percheziții și trei rețineri pentru ilegalități la regimul piscicol, în Mureș