Zeci de intervenţii ale pompierilor, în ultimele 24 de ore, pentru înlăturarea efectelor ploilor abundente

Pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore în 56 de localităţi din 19 judeţe şi în municipiul Bucureşti pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente şi vântul puternic, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Astfel, pompierii militari au evacuat apa din 47 de case, două incinte ale unor operatori economici, două subsoluri ale unor instituţii publice, 202 de curţi, cinci anexe, 46 de beciuri şi cinci străzi.

Totodată, din cauza vântului puternic, a fost nevoie de intervenţia echipajelor operative pentru degajarea a unsprezece copaci care au avariat patru autoturisme şi au afectat acoperişul unei case.

În trei judeţe (Gorj, Dolj şi Caraş-Severin) au fost evacuate preventiv 107 de persoane, din cinci localităţi. Datorită eforturilor conjugate ale forţelor implicate în gestionarea efectelor, inclusiv ale reprezentanţilor Administraţiei Naţionale Apele Române, toate persoanele au revenit la locuinţele lor.

Din cauza apei şi aluviunilor acumulate, precum şi a copacilor căzuţi pe carosabil, circulaţia rutieră a fost temporar afectată pe patru drumuri naţionale şi pe cinci drumuri judeţene, iar pe trei drumuri naţionale traficul s-a desfăşurat cu dificultate. Totodată, circulaţia feroviară a fost temporar oprită pe Magistrala 100/Mehedinţi, între Simian şi Zegaia, situaţia fiind remediată.

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Specialiștii afirmă că rachetele antigri...

Stan Lucian | Citeste articolul

Rachetele antigrindină nu poluează și nu...

Parteneri