Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Papa Francisc a rostit rugăciunea ‘Angelus’ în faţa a mii de pelerini adunaţi în Piaţa Sfântul Petru

Papa Francisc a rostit rugăciunea ‘Angelus’ în faţa a mii de pelerini adunaţi în Piaţa Sfântul Petru
Foto: Foto: Agerpres

Publicat de Uifalean Cristian, 18 iunie 2023, 15:32

Papa Francisc, care a fost supus la începutul lunii iunie unei intervenţii chirugicale pentru repararea unei hernii abdominale, a rostit astăzi rugăciunea ‘Angelus’ în faţa a mii de pelerini adunaţi în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, mulţumindu-le credincioşilor pentru mesajele lor de ‘afecţiune’ în timpul spitalizării sale, informează AFP.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a părăsit vineri spitalul Gemelli din Roma după zece zile de convalescenţă.

Papa, care se deplasează din ce în ce mai des într-un scaun cu rotile sau sprijinit într-un baston, părea într-o formă destul de bună astăzi, stând ca de obicei la fereastra apartamentelor sale din Palatul Apostolic.

Cu toate acestea, audienţa sa săptămânală de miercuri a fost anulată săptămâna viitoare.

Parlamentul European a aprobat o actualizare a normelor comunitare privind permisele de conducere
International marți, 21 octombrie 2025, 19:54

Parlamentul European a aprobat o actualizare a normelor comunitare privind permisele de conducere

Parlamentul European a aprobat astăzi o actualizare a normelor comunitare privind permisele de conducere, demers considerat necesar pentru a crește...

Parlamentul European a aprobat o actualizare a normelor comunitare privind permisele de conducere
Serviciile secrete ruse au încercat să incendieze sediul din capitală al companiei ucrainene de curierat Nova Post
International marți, 21 octombrie 2025, 15:48

Serviciile secrete ruse au încercat să incendieze sediul din capitală al companiei ucrainene de curierat Nova Post

Serviciul Român de Informații anunță că, în cooperare cu alte instituții și cu servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei noi...

Serviciile secrete ruse au încercat să incendieze sediul din capitală al companiei ucrainene de curierat Nova Post
La Starsbourg, Parlamentul European urmează să voteze astăzi noile norme comunitare privind permisele de conducere
International marți, 21 octombrie 2025, 11:33

La Starsbourg, Parlamentul European urmează să voteze astăzi noile norme comunitare privind permisele de conducere

Acestea vor modifica standardele actuale pentru categoriile de permise, vârsta minimă de obţinere, cerinţele de sănătate şi procedurile de...

La Starsbourg, Parlamentul European urmează să voteze astăzi noile norme comunitare privind permisele de conducere
Parlamentul European se reuneşte, astăzi, în sesiune plenară
International luni, 20 octombrie 2025, 16:37

Parlamentul European se reuneşte, astăzi, în sesiune plenară

Siguranţa pietonilor şi emiterea de permise de conducere digitale în Uniunea Europeană, dar şi renunţarea totală la importurile de energie din...

Parlamentul European se reuneşte, astăzi, în sesiune plenară
International luni, 20 octombrie 2025, 16:34

De la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova şi Ucraina vor fi integrate în zona Spaţiului Economic European

De la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova şi Ucraina vor fi integrate în zona Spaţiului Economic European, unde se vor aplica tarifele de roaming...

De la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova şi Ucraina vor fi integrate în zona Spaţiului Economic European
International luni, 20 octombrie 2025, 13:26

Muzeul Luvru va rămâne închis și astăzi

Muzeul Luvru va rămâne închis astăzi, chiar dacă era programat să se redeschidă începând de luni, în urma furtului de bijuterii de...

Muzeul Luvru va rămâne închis și astăzi
International joi, 16 octombrie 2025, 15:00

Liderii locali și regionali din UE cer revizuirea propunerii de buget european post-2027

Comitetul European al Regiunilor (CoR) solicită o mobilizare europeană pentru asigurarea unui buget post-2027 care să consolideze coeziunea...

Liderii locali și regionali din UE cer revizuirea propunerii de buget european post-2027
International joi, 16 octombrie 2025, 14:47

Comisia Europeană prezintă Foaia de Parcurs pentru Apărarea Europeană

Comisia Europeană prezintă astăzi Foaia de Parcurs pentru Apărarea Europeană. Este vorba despre un plan de consolidare a resurselor militare ale...

Comisia Europeană prezintă Foaia de Parcurs pentru Apărarea Europeană