Peste 6000 de absolvenți de liceu s-au înscris la prima sesiune de BAC în județele Mureș și Brașov

În județul Mureș examenul de Bacalaureat se organizează în 10 centre de examen, trei subcomisii și două centre zonale de evaluare, iar astăzi absolvenții de liceu au început probele scrise ale bacalaureatului, prima fiind cea la limba și literatura română.
Președintele Comisiei de Bacalaureat Mureș, inspectorul școlar Fejes Reka a mai spus că în județ sunt 23 de elevi cu cerințe speciale pentru examen:

În județul Brașov un elev a fost eliminat din examen pentru că nu a respectat regulamentul, a declarat inspectorul școlar general adjunct Ștefania Molnar:

În ce privește susținerea examenelor orale de la Bacalaureatul 2023, acestea se echivalează, potrivit Ministerului Educației, cu notele din timpul liceului.

Mâine, absolvenții de liceu vor susține proba obligatorie a profilului, iar joi pe cea la alegere a profilului și specializării. Pe 29 iunie, elevii ce aparțin minorităților naționale vor mai da examen la limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi publicate pe 3 iulie, când se pot depune și contestațiile, iar notele finale vor fi cunoscute pe 7 iulie.

Autor: Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9753RON-0.0007
  • usd 0.1172 1 -0.0002

  • chf 5.0974 1 0.00440

  • aud 3.0491 1 0.00720

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Parteneri