Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Corona Braşov, ultimul meci acasă, în sezonul regulat

Corona Braşov, ultimul meci acasă, în sezonul regulat

Publicat de radiomures, 2 aprilie 2015, 12:13

Sezonul regulat al Ligii Naţionale de handbal feminin se apropie de final.

La sfârşitul acestei săptămâni se dispută partidele penultimei etape a campionatului, în cadrul căreia echipa braşoveană Corona înfruntă ,,U” Cluj. Va fi ultima reprezentaţie a ,,rulmentistelor”, pe teren propriu, înainte de primele jocuri din play-off. Chiar dacă partida nu are o miză pentru braşovence, pentru că echipa este calificată în play-off de pe locul trei, Corona se gândeşte numai la victorie, după cum a precizat antrenorul Bogdan Burcea: ,,Fiind ultima etapă din acest sezon, pe teren propriu, ne dorim o victorie. Sigur, vom încerca precum etapa trecută, să dăm timp de joc fetelor, care au evoluat mai puţin şi sper să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Este un joc pe care-l vom aborda la victorie, obligatoriu, chiar dacă echipa din Cluj joacă mai bine şi mai frumos de când a venit Carmen Amariei. Vom încerca să facem un joc spectaculos, care să-I bucure pe suporteri, cărora vreau să le mulţumesc pentru ataşamentul de care au dat dovadă, pe tot parcursul sezonului.

Antrenorul Coronei s-a referit şi la problemele financiare cu care se confruntă echipa dar şi la posibilele mişcări din lot, la finalul acestui campionat : ,,Nu este prima oară când ne confruntăm cu astfel de probleme şi nu suntem singura echipă din ţară, care trece prin astfel de probleme. Anul trecut, am fost în aceeaşi situaţie şi lucrurile s-au reglat pe parcurs. Am convingerea că acelaşi lucru se va întâmpla şi de această dată. Sper ca acest lot să fie, în proporţie de peste 90 la sută şi în viitoarea ediţie pentru a continua proiectul început acum doi ani. Cât priveşte venirile de jucătoare, vom încerca să fortificăm lotul iar pentru acesta suntem în discuţii cu jucătoarele respective”.

Partida Corona Braşov – ,,U”Cluj se va disputa duminică, de la ora 11,00, în sala sporturilor din Braşov.

 

foto: Dorin Duşa

 

Argentinianul Marco Trungelliti, campion la Tg.Mureș
Sport luni, 15 septembrie 2025, 08:08

Argentinianul Marco Trungelliti, campion la Tg.Mureș

Baza sportivă „Intaro Sport” din Tg.-Mureș a găzduit, între 8-14 septembrie, turneul masculin de tenis „INTARO Open 2025”, primul turneu...

Argentinianul Marco Trungelliti, campion la Tg.Mureș
Canotoarea Marina Ariana Balint, de la CS Mureșul, trei medalii de aur la Balcaniadă
Sport duminică, 14 septembrie 2025, 13:25

Canotoarea Marina Ariana Balint, de la CS Mureșul, trei medalii de aur la Balcaniadă

Sportiva târgumureșeană (foto-stânga) și-a încheiat, duminică, evoluția la Campionatele Balcanice de canotaj pentru juniori de la Ioannina...

Canotoarea Marina Ariana Balint, de la CS Mureșul, trei medalii de aur la Balcaniadă
Mureșeanca Marina Ariana Balint, aur la Balcaniada de canotaj
Sport sâmbătă, 13 septembrie 2025, 15:36

Mureșeanca Marina Ariana Balint, aur la Balcaniada de canotaj

Sportiva legitimată la CS Mureșul a cucerit, sâmbătă, medalia de aur împreună cu echipajul de patru rame feminin (JW4-) la Campionatele...

Mureșeanca Marina Ariana Balint, aur la Balcaniada de canotaj
Poloiștii mureșeni, locul 7 la Cupa României
Sport vineri, 12 septembrie 2025, 15:38

Poloiștii mureșeni, locul 7 la Cupa României

Echipa masculină de polo pe apă a clubului CSM Tg.Mureș s-a clasat pe cea de-a 7-a poziție la Cupa României, după ce a pierdut, vineri, partida...

Poloiștii mureșeni, locul 7 la Cupa României
Sport vineri, 12 septembrie 2025, 15:35

Handbalistele de la CSM Tg.Mureș debutează în Divizia A

Echipa feminină de handbal a Clubului Sportiv Municipal Tg.Mureș va întâlni, duminică, 14 septembrie, pe teren propriu, pe CSU Cluj-Napoca,...

Handbalistele de la CSM Tg.Mureș debutează în Divizia A
Sport vineri, 12 septembrie 2025, 07:59

Etapa a treia din Turul Ciclist al României de la Brașov, va avea startul vineri, la ora 10:50, în Piața Sfatului

Traseul etapei a treia măsoară 180 km, din inima Transilvaniei până în zona pitorească a Buzăului, străbătând peisaje montane, văi...

Etapa a treia din Turul Ciclist al României de la Brașov, va avea startul vineri, la ora 10:50, în Piața Sfatului
Sport vineri, 12 septembrie 2025, 07:33

ASA Tg.Mureș, prima înfrângere în Liga a II-a

Formația târgumureșeană a cedat, joi seara, în Ghencea, cu scorul de 1-2, în fața echipei CSA Steaua București, într-un meci din cea de-a...

ASA Tg.Mureș, prima înfrângere în Liga a II-a
Sport joi, 11 septembrie 2025, 16:05

Voleibalistele mureșene, amical cu campioana Alba Blaj

Nou-promovata în Divizia A1 de volei feminin, CSU Medicina Tg.Mureș, continuă pregătirile în vederea viitorului sezon competițional....

Voleibalistele mureșene, amical cu campioana Alba Blaj