30 de pompieri români participă la stingerea incendiilor de vegetaţie uscată care ameninţă staţiuni din apropierea Atenei

În Grecia, autorităţile au emis ordin de evacuare a mai multor staţiuni şi a unei mânăstiri, care sunt ameninţate de incendiile de vegetaţie uscată care au izbucnit, astăzi, la est şi la vest de capitala Atena.

1.200 de copii au fost evacuaţi din taberele de vacanţă de la Loutraki, Golful Corint. Câteva case au ars, iar circulaţia pe mai multe drumuri este blocată. La stingerea focului de la Kouvaras, unde vântul are viteze de până la 60 de kilometri pe oră, participă 150 de pompieri, între care 30 români, ajutaţi de şapte elicoptere, şapte bombardiere cu apă şi numeroase autospeciale.

Grecia se confruntă cu un val de caniculă de câteva zile, cu temperaturi care au depăşit chiar şi 44 de grade Celsius. Organizaţia Meteorologică Mondială a anunţat, astăzi, că valul de căldură care afectează sudul Europei se va intensifica în zilele următoare şi va continua să se manifeste inclusiv în luna august.

Sursa: RADOR

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

Luni încep evaluările naţionale la final...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea se vor derula pe parcursul următ...

Parteneri