Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Participarea Brașovului la Târgul Expo Real este sub semnul întrebării

Participarea Brașovului la Târgul Expo Real este sub semnul întrebării
Foto: Sursa foto: arhivă / brasovcity.ro

Publicat de Rotar Mirela, 20 iulie 2023, 08:42

Târgul are loc în perioada 4-6 octombrie, la Munchen, Germania, dar în această perioadă se fac rezervările contracost.

Întruniți în ședință de îndată, majoritatea aleșilor locali s-a abținut de la a vota proiectul de hotărâre prin care primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, solicita 90.000 de euro pentru costurile estimate de participare, care presupun și organizarea standului.

Proiectul însă a fost respins, cu 13 abțineri, dat fiind că voturile de abținere sunt contabilizate drept voturi împotrivă. Edilul însă, a precizat că va readuce acest proiect în votul consilierilor:

Vom lua legătura cu organizatorii și voi reveni cu el la vot în fața dumneavoastră pentru un vot, înainte de termenul limită, în condițiile în care sper să obținem o amânare de câteva zile. Deci, ori vineri, ori săptămâna viitoare, intenția este să revin

Expo Real reprezintă cel mai important târg de investiții din Europa, cu o tradiție de peste 25 de ani, fiind axat pe domeniul imobiliar, în mod special. Ediția din 2022, în care Brașovul a fost pentru prima dată reprezentat, a întrunit peste 1800 de expozanți și peste 39.000 participanți, din 73 de țări.

Sursa:  Radio România Brașov FM

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:29

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș

Potrivit ISU Mureș, un autoturism a intrat într-un stâlp. În urma evenimentului au rezultat trei victime: o persoană în cod roșu și două...

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:27

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş

Biblioteca Județeană Mureș sărbătorește 112 ani de activitate continuă, iar săptămâna 17-22 noiembrie este dedicată cărții și...

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:40

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc

Preşedinta Comitetului European al Regiunilor, Tüttő Kata, a participat azi, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse...

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:37

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș

Mai multe organizații neguvernamentale organizează la Târgu Mureș, pentru prima dată în România, un eveniment informal, cultural, muzical și...

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:34

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov

Biblioteca Judeţeană Braşov găzduieşte sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 10:00, o nouă ediţie a pieţei „Seminţe cu suflet”, un...

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 07:53

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România

Este vorba de evenimentele de la Sibiu şi Craiova. Zăpadă artificială, sănii zburătoare, tradiţii, spectacole vizuale, ateliere, sunt doar...

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:57

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata

În cadrul Congresului Turismului Balnear și de Wellness, miercuri seara s-a celebrat excelența, inovația și pasiunea celor care contribuie la...

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:00

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș găzduiește, la Secția de Etnografie și Artă Populară, expoziția „La bâlci. Târgurile mureșene și lumea...

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș