Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte-23 aprilie

Oameni & Fapte-23 aprilie

Publicat de radiomures, 23 aprilie 2015, 06:10

– Creştinii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. În România este „Ziua Forţelor Terestre”, marcată în ziua patronului spiritual al acestora, Sfântu Gheorghe, dar şi „Ziua Feroviarilor” , deoarece, în 23 aprilie 1880, a fost înfiinţată Direcţia Princiară a Căilor Ferate din România, prima formă de administraţie feroviară de stat sub emblema „CFR”. Astăzi este şi „Ziua Bibliotecarului din România”, zi ce coincide cu „Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor” („Copyright”) instituită de UNESCO în 1995.

– La 23 aprilie 1348 regele englez Eduard al III-lea fonda „Ordinul Jartierei”, un ordin cavaleresc britanic, iar în anul 1400 Alexandru cel Bun urca pe tronul Moldovei. Fără a întinde… jartiera, domnia lui a fost una dintre cele mai lungi din istoria României (până în ianuarie 1432).

– În 23 aprilie 1887 a avut loc sfinţirea Catedralei Mitropolitane de la Iaşi, eveniment naţional la care a luat parte şi regele Carol I al României. La data de 23 aprilie 1910 începea, la Bucureşti, Congresul de constituire a Partidului Naţionalist-Democrat, condus de Nicolae Iorga şi A. C. Cuza. Rămânem în capitala noastră, pentru a vă spune că, în anul 1921, s-a semnat Convenţia de alianţă defensivă dintre România şi Cehoslovacia. La fix 41 de ani distanţă, pe 23 aprilie 1962, comuniştii români anunţau, într-o plenară, încheierea cooperativizării agriculturii, proces început în martie 1949 și care, teoretic, trebuia să se realizeze pe baza liberului consimțământ al țăranilor, dar care s-a caracterizat prin abuzuri și violențe.

– Primele teste de zbor ale navetei sovietice „Soiuz-1”, efectuate la data de 23 aprilie 1967, s-au soldat cu un dezastru: cosmonautul Vladimir Komarov a murit când, la aterizare, paraşutele au rămas închise, iar capsula s-a făcut una cu pământul.

– În ziua de 23 aprilie 1999 regele Spaniei înmâna poetului Jose Hierro „Premiul Cervantes” pe 1998, considerat drept Premiul Nobel al Literaturii de limbă spaniolă. Trofeul a fost înmânat în ziua morții lui Cervantes, la Universitatea din Alcala de Henares, localitatea în care s-a născut creatorul personajului „Don Quijote”.

– La 23 aprilie 2001 compania americană „Intel” lansa pe piaţă procesorul „Pentium 4”, iar după doi ani, în 23 aprilie 2003, s-au închis toate școlile din Beijing, din cauza virusului SARS (Sindromul Acut Respirator Sever).

– În ziua de 23 aprilie s-au născut, între alţii: poetul şi dramaturgul englez William Shakespeare (1564); pictorul britanic Joseph William Turner (1775); fizicianul german Max Planck, laureat al Premiului Nobel (1858); patologul danez Johannes Andreas Grib Fibiger, câştigător al Nobel-ului pentru Medicină (1867); compozitorul şi dirijor român de origine italiană Alfonso Castaldi (1874); compozitorul rus Serghei Prokofiev (1891); scriitorul român Gib I. Mihăescu (1894); scriitorul american de origine rusă Vladimir Nabokov (1899); poetul și dramaturgul român Grigore Sălceanu (1901); scriitorul islandez Halldór Laxness, laureat al Premiului Nobel (1902); scriitorul francez Maurice Druon (1918); compozitorul român Edmond Deda (1921); prozatorul şi dramaturgul român Pavel Chihaia (1922); actrița americană Shirley Temple (1928); handbalistul român Michael Redl (1936); muzicianul american Roy Orbison (1936) şi actorul român Geo Costiniu (1950).

– La data de 23 aprilie au încetat din viaţă: poetul şi dramaturgul englez William Shakespeare (1616); scriitorul spaniol Miguel de Cervantes (1616); poetul englez William Wordsworth (1850); bancherul și politicianul american Charles Gates Dawes, laureat al Nobel-ului pentru Pace (1951); dramaturgul și ziaristul francez Maurice Clavel (1979); actrița americană Paulette Goddard (1990); scriitoarea australiană Pamela Lyndon Travers, autoarea personajului „Mary Poppins” (1996); actorul britanic Sir John Mills (2005); politicianul şi preşedintele rus Boris Elțîn (2007) şi omul de afaceri japonez Norio Ohga, considerat „părintele CD-urilor” (2011).

Septimiu Cioloboc

Foto: www.businessmagazin.ro

Explozie într-un apartament din Reghin
Eveniment vineri, 27 iunie 2025, 10:22

Explozie într-un apartament din Reghin

Incidentul s-a petrecut în această dimineață, într-un apartament pe strada Pomilor. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin au...

Explozie într-un apartament din Reghin
Ziua Drapelului Național, marcată în județul Harghita
Eveniment joi, 26 iunie 2025, 14:01

Ziua Drapelului Național, marcată în județul Harghita

Cu prilejul Zilei Drapelului, marcată în fiecare an la 26 iunie, Instituția Prefectului – Județul Harghita a organizat, în această...

Ziua Drapelului Național, marcată în județul Harghita
Începe a 28-a ediţie a Zilelor Târgumureşene
Eveniment joi, 26 iunie 2025, 12:35

Începe a 28-a ediţie a Zilelor Târgumureşene

Sărbătoarea oraşului are loc în perioada 26-29 iunie şi marchează un moment istoric de referință: în 1482, Regele Matei Corvin a acordat...

Începe a 28-a ediţie a Zilelor Târgumureşene
Ziua Drapelului Național, marcată la Târgu Mureş
Eveniment joi, 26 iunie 2025, 11:21

Ziua Drapelului Național, marcată la Târgu Mureş

Evenimentul a fost organizat de Prefectura Mureș, Garnizoana Târgu Mureș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Mureș și al Consiliului...

Ziua Drapelului Național, marcată la Târgu Mureş
Eveniment miercuri, 25 iunie 2025, 13:04

Radio Tg.Mureș prezent la Roșia Montană Marathon, în weekend

Descoperă aurul din inima ta! este cel mai frumos îndemn pe care îl primim cu sufletul la Roșia Montană Marathon, în fiecare an. Evenimentul,...

Radio Tg.Mureș prezent la Roșia Montană Marathon, în weekend
Eveniment marți, 24 iunie 2025, 13:53

La Sibiu continuă Festivalul Internaţional de Teatru

Această a cincea zi, de mijloc de festival, aduce zeci de spectacole captivante în săli, dar şi reprezentaţii de stradă, susţinute de companii...

La Sibiu continuă Festivalul Internaţional de Teatru
Eveniment marți, 24 iunie 2025, 11:16

Femeile din Reghin păstrează tradiţia cămăşilor tradiţionale de pe Valea Mureşului

Un grup de femei pasionate de porturile populare străvechi a iniţiat, în anul 2023, de Ziua Iei, un proiect denumit „Atelierul Cămăşii cu...

Femeile din Reghin păstrează tradiţia cămăşilor tradiţionale de pe Valea Mureşului
Eveniment luni, 23 iunie 2025, 19:50

Pregătirile pentru deschiderea sezonului de scufundări la lacul de la Dalnic sunt pe ultima sută de metri

Evenimentul va fi marcat printr-o expoziţie fotografică subacvatică, având ca temă frumuseţile judeţului Covasna. În cadrul evenimentului...

Pregătirile pentru deschiderea sezonului de scufundări la lacul de la Dalnic sunt pe ultima sută de metri