Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, ar fi fost ucis într-un incident aviatic

Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, omul care a îndrăznit să-l sfideze pe preşedintele rus Vladimir Putin, ar fi fost ucis într-un incident aviatic, potrivit autorităţilor de la Moscova.

Avionul său s-a prăbuşit în flăcări la scurt timp după ce a decolat de pe un aeroport de lângă capitala rusă şi sunt informaţii neconfirmate oficial că ar fi fost doborît de apărarea antiaeriană. În aeronavă erau 10 persoane, iar Rosaviaţia, autoritatea aeriană civilă rusă, a transmis că Prigojin s-ar fi aflat la bordul avionului, alături de alţi lideri importanţi din conducerea mercenarilor Wagner.

Potrivit presei ruse, serviciile operative de la Kremlin au primit imagini de la camere de supraveghere cu fondatorul Wagner urcând în avionul care s-a prăbuşit. Mai multe imagini postate pe reţelele sociale surprind momentul în care aeronava de mici dimensiuni – cade necontrolat, iar într-unul dintre videoclipuri se văd mai multe trupuri ale pasagerilor morţi.

Incidentul a avut loc la fix două luni de la revolta fără precedent a mercenarilor Wagner, plecaţi în marş spre Moscova.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Azi începe etapa de reînscrieri la grădi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În această etapă sunt confirmaţi, în baz...

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Ediție reușită a Nopții muzeelor la Tg.M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noaptea muzeelor a fost o reușită la Tg....

Parteneri