Încă 8 victime de la Crevedia vor fi transferate la spitale din Austria, Germania si Norvegia

Anunțul a fost făcut în această după amiază de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Acesta a adăugat că starea unui pacient transferat la Milano s-a agravat, dar medicii de acolo fac tot posibilul pentru a-l stabiliza: 

In total 58 de pacienți, avem și 2 decese, unul dintre decese este un pacient cu o suprafața arsă care depăsea 95% din corp. In cursul noptii și dimineața devreme au fost transferați 2 pacienți la Bruxelles, 2 la Milano. Din păcate unul dintre pacienții de la Milano este în stare critică și cei de acolo fac eforturi să îl stabilizeze. Urmează ca în cursul acestei zile și la noapte să fie transferați alți 6 pacienți de la Spitalul Floreasca și 2 de la Spitalul Bagdasar. Destinația acestor pacienți va fi în Austria, AKH și Graz, Germania și unul va fi transferat în Norvegia. Vor exista cel puțin 2 zboruri care să ducă pacienții.

Ministrul Rafila a mai precizat că toate spitalele s-au mobilizat exemplar, a fost activat Planul alb la nivelul unităților medicale și au fost asigurate toate resursele necesare în astfel de intervenții.

Autor: Rodica Boariu

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1162 1 0

  • chf 5.0773 1 -0.0038

  • aud 3.0537 1 0.00519

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Salina Praid, închisă din cauza infiltra...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Societatea Naţională a Sării a decis sis...

Parteneri