Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Primele probe prelevate de la locul exploziilor de la Crevedia au ajuns la experţii din Petroşani

Primele probe prelevate de la locul exploziilor de la Crevedia au ajuns la experţii din Petroşani

Publicat de Rotar Mirela, 31 august 2023, 08:09

Pe de altă parte, procurorii anticorupţie au ridicat documente de la ISU Dâmboviţa în dosarul deschis în acest caz, pentru a investiga presupuse fapte de abuz în serviciu, privind controalele şi măsurile dispuse în cazul staţiei GPL de la Crevedia, care a continuat să funcţioneze după ce a fost oficial închisă.

La faţa locului, echipajele de pompieri acţionează în continuare pentru răcirea celor cisternelor rămase. Doar la una dintre acestea mai sunt încă scurgeri slabe de gaz şi se menţine un perimetru de siguranţă de un kilometru.

Pompierii continuă să acţioneze în comuna Crevedia pentru răcirea celor trei cisterne rămase, am aflat de la sublocotenent  Radu Popescu:

În acest moment, doar una dintre ele mai răsuflă, cu cantităţi minime de gaz. Se acţionează cu patru autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD, peste 15 pompieri. Şi aceasta va fi acţiunea care va continua din acest moment.
Reporter: Se menţine în zona de siguranţă?
Radu Popescu: Da, este un perimetru de un km.

Autorităţile judeţene au luat măsuri de sprijin pentru locuitorii din comuna Crevedia care au rămas fără locuinţă. În şedinţa de astăzi a Consiliului Judeţean Dâmboviţa au fost aprobate primele ajutoare financiare care vor ajunge la familiile afectate de exploziile din comuna Crevedia.

Din suma totală de 335.000 lei, 300.000 lei sunt destinaţi celor 75 de adulţi şi 34.500 lei celor 23 de copii afectaţi, diferenţa urmând să rămână la dispoziţia filialei dâmboviţene a Crucii Roşii. Aceşti bani vor putea fi folosiţi de oamenii din Crevedia pentru a se întreţine în perioada următoare. Sumele necesare pentru reconstruirea şi reabilitarea caselor vor fi alocate printr-o hotărâre a Guvernului României, după evaluarea pagubelor, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa

Şi Guvernul va acorda, în şedinţa de astăzi, ajutoare de urgenţă răniţilor în incendiul de la Crevedia, precum şi familiilor acestora, dar şi celor cărora le-au fost distruse casele şi alte bunuri.

Sursa: RRA

Panouri informative pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:32

Panouri informative pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură

Pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură, la intrarea în cele mai frecventate trasee montane marcate, Serviciul Salvamont...

Panouri informative pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură
Drumarii anunţă că desfăşoară lucrări care necesită restricţii de circulaţie, pe raza de competenţă a DRDP Braşov
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:30

Drumarii anunţă că desfăşoară lucrări care necesită restricţii de circulaţie, pe raza de competenţă a DRDP Braşov

Pe DN73, între Braşov şi Câmpulung, se execută lucrări de modernizare pe toată lungimea sectorului iar circulaţia este restricţionată pe...

Drumarii anunţă că desfăşoară lucrări care necesită restricţii de circulaţie, pe raza de competenţă a DRDP Braşov
2026 va veni şi cu o casă nouă pentru Biblioteca pentru copii din Braşov
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:27

2026 va veni şi cu o casă nouă pentru Biblioteca pentru copii din Braşov

Centrul de Excelenţă pentru Copii şi Tineret şi Jucărioteca din cadrul Bibliotecii Judeţene George Bariţiu Braşov au fost închise în...

2026 va veni şi cu o casă nouă pentru Biblioteca pentru copii din Braşov
Ambasadorul Germaniei: Companiile germane au rămas cel mai mare investitor străin direct din România
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:25

Ambasadorul Germaniei: Companiile germane au rămas cel mai mare investitor străin direct din România

Ambasadorul Germaniei în România, Angela Ganninger, a declarat, azi, la Târnăveni, la inaugurarea celei mai moderne fabrici de materiale izolante...

Ambasadorul Germaniei: Companiile germane au rămas cel mai mare investitor străin direct din România
Social marți, 4 noiembrie 2025, 14:50

Depozitul de deșeuri industriale din Triaj, închis cu fonduri europene nerambursabile

Primăria Brașov a depus cererea de finanțare pentru 86 de milioane de lei, bani nerambursabili destinați transformării fostei rampe de deșeuri...

Depozitul de deșeuri industriale din Triaj, închis cu fonduri europene nerambursabile
Social marți, 4 noiembrie 2025, 14:09

Catedrala Naţională poate fi vizitată după programul stabilit de Patriarhie

Patriarhia a anunţat programul de vizitare al Catedralei Naţionale, după ce miercuri, 5 noiembrie, la miezul nopţii, va expira perioada în care...

Catedrala Naţională poate fi vizitată după programul stabilit de Patriarhie
Social marți, 4 noiembrie 2025, 13:00

Campanii de combatere a cerșetoriei în județul Mureș

Direcția de Asistență Socială Sighișoara, cu sprijinul Poliției Locale și al Asociației Perspective Daneș, a derulat luna trecută o amplă...

Campanii de combatere a cerșetoriei în județul Mureș
Social marți, 4 noiembrie 2025, 12:38

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţei familiei muncitorului decedat în Italia

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţe familiei muncitorului român care a murit în Italia după prăbuşirea unei clădiri istorice din...

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţei familiei muncitorului decedat în Italia