Concurs cu premii pentru proiecte de dezvoltare durabilă

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a lansat cea de a treia ediție a competiției naționale adresată celor ce respectă principiile dezvoltării durabile în proiectele pe care le derulează.

Concursul „Cum producem și cine consumă?” va premia proiecte realizate în ultimii 3 ani.

Termenul-limită de înscriere este 18 septembrie, iar în concurs se pot înscrie ONG-uri, școli și universități, administrații publice și societăți comerciale

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, Borbély László.

Pot să vină din diferite zone ale societății entități care au făcut lucruri bune, iar un juriu va aprecia cine sunt cei mai buni. Anul acesta am ales „Producție și consum responsabile”, care sunt legate de șase obiective, energie, muncă decentă, industrie, inovație, infrastructură, orașe și comunități durabile, consum și producție responsabile și parteneriate pentru realizarea obiectivelor.

Juriul va alege 5 campioni ai dezvoltării durabile, câte unul pentru fiecare categorie, care vor fi premiați la Gala Dezvoltării Durabile, organizată în luna noiembrie a acestui an.

Autor: Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9753RON-0.0007
  • usd 0.1172 1 -0.0002

  • chf 5.0974 1 0.00440

  • aud 3.0491 1 0.00720

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cod galben de inundaţii pe râuri din Tra...

Stan Lucian | Citeste articolul

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos...

Parteneri