Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de modificare a legii pentru combaterea ambroziei

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de modificare a legii pentru combaterea ambroziei

Publicat de Stan Lucian, 13 septembrie 2023, 17:34

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a legii pentru combaterea ambroziei.

Iniţiativa dezbătută marţi în plen scurtează termenele după care proprietarii de terenuri pot fi sancţionaţi în contextul în care alergiile provocate de această plantă afectează tot mai mulţi oameni şi iau forme tot mai grave.

Proprietarii de terenuri vor avea obligația să efectueze lucrări de erbicidare sau alte metode specifice, în termen de maximum 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților locale, nu doar în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor florescenţe, respectiv cel târziu până în 30 iunie.

În cazul în care se depășește termenul acordat, iar ambrozia nu a fost îndepărtată, autoritățile locale vor putea să intre pe terenurile infestate şi să îndepărteze buruiana, costurile fiind suportate ulterior de proprietari.

Este prevăzută și posibilitatea ca deținătorii de terenuri să solicite autorităților locale, contra cost, lucrări de combatere a acestei plante. Modificările legislative au fost susținute de toate grupurile parlamentare.

Sursa: RRA

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 19:33

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume

Guvernul a semnat, astăzi, un acord pentru construcţia acesteia cu gigantul Rheinmetall, unul dintre cei mai mari producători de echipamente de...

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:37

Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, critică modul în care Curtea de Conturi analizează statutul localităţilor din România,...

Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel
Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:26

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei, potrivit unui proiect de lege...

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei
Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:23

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni, a anunţat la Radio România, ministrul Educaţiei şi...

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 07:39

Premierul Ilie Bolojan nu va merge astăzi în Parlament la solicitarea PSD şi AUR

Guvernul a transmis aseară târziu că prim ministrul va cere conducerilor celor două Camere reprogramarea dezbaterilor din cadrul „Orei...

Premierul Ilie Bolojan nu va merge astăzi în Parlament la solicitarea PSD şi AUR
Politic duminică, 2 noiembrie 2025, 15:12

Premierul, așteptat luni, în Parlament, pentru explicații cu privire la decizia SUA de a retrage o parte din trupele staționate în România

Premierul Ilie Bolojan este așteptat mâine, în Parlament, începând cu ora 16:00, pentru a da explicații cu privire la decizia Statelor Unite...

Premierul, așteptat luni, în Parlament, pentru explicații cu privire la decizia SUA de a retrage o parte din trupele staționate în România
Politic joi, 30 octombrie 2025, 19:36

Colectiv nu este doar o amintire dureroasă, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de responsabilitate, spune premierul

‘Colectiv’ nu este doar o amintire dureroasă pe care avem datoria să nu o uităm, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de...

Colectiv nu este doar o amintire dureroasă, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de responsabilitate, spune premierul
Politic joi, 30 octombrie 2025, 17:12

Social-democraţii cer explicaţii de la guvern privind retragerea unor militari americani din România

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi la Gorj că îl aşteaptă pe premierul Ilie Bolojan să vină în Parlament...

Social-democraţii cer explicaţii de la guvern privind retragerea unor militari americani din România