Femeile chirurg au rezultate mai bune decât bărbații

Persoanele care sunt operate de femeile chirurg au mai puține șanse să experimenteze complicații și să aibă nevoie de îngrijire ulterioară decât atunci când bărbații mânuiesc bisturiul, potrivit a două studii majore care sugerează că bărbații chirurgi mai au lecții importante de învățat.

Medicii din Canada și Suedia au analizat înregistrările a peste 1 milion de pacienți din două registre medicale separate și au descoperit că pacienții consultați de femeile chirurg au avut rezultate semnificativ mai bune, cu mai puține probleme în lunile de după operație, potrivit The Guardian.

Cercetătorii investighează motivele potențiale ale diferențelor dar înregistrările sugerează că femeile chirurg tind să opereze mai lent și pot obține rezultate mai bune.

Dr. Christopher Wallis, care a condus unul dintre studii la spitalul Mount Sinai din Toronto, a spus că descoperirile ar trebui să-i determine pe chirurgii bărbați să reflecteze asupra abordării intervenției chirurgicale și să învețe de la colegii de sex feminin în beneficiul pacienților lor.

Echipa lui Wallis a analizat complicațiile medicale, respitalizarea și ratele de deces după intervenții chirurgicale la aproape 1,2 milioane de pacienți din Ontario între 2007 și 2019. Înregistrările au inclus 25 de proceduri chirurgicale diferite.

Analiza, raportată în revista “Jama Surgery”, a arătat că la 90 de zile după o operație, 13,9% dintre pacienții tratați de un chirurg de sex masculin au avut “evenimente adverse postoperatorii”. Cifra echivalentă pentru pacienții consultați de femeile chirurg a fost de 12,5%.

Un al doilea studiu pe 150.000 de pacienți din Suedia, publicat și în revista Jama Surgery, prezintă o imagine similară.

Dana Boieriu

Sursa: www.theguardian.com

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9748RON-0.0003
  • usd 0.1154 1 -0.001

  • chf 5.0370 1 -0.0090

  • aud 3.0641 1 0.0109

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Au început rezervările pentru trenul est...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din 14 iunie, CFR Călători dă startul pr...

Azi începe etapa de reînscrieri la grădi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În această etapă sunt confirmaţi, în baz...

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Două volume dedicate Corului 'Madrigal',...

Stan Lucian | Citeste articolul

Două volume dedicate Corului Naţional de...

Parteneri