Opera ”Crai nou” prezentată azi la Festivalul de Operă Sibiu

Opera Naţională din Bucureşti va prezenta astăzi, la Sibiu, în cadrul celei de-a 22-a ediții a „Sibiu Opera Festival”, opereta „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu, sub conducerea dirijorului Daniel Jinga. Spectacolul va avea loc începând cu ora 19, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”.

Evenimentul muzical are loc în Anul Ciprian Porumbescu, când se împlinesc 170 de ani de la nașterea muzicianului și 140 de ani de la moartea sa. „Crai Nou” este considerată prima operetă românească cultă, a cărei premieră absolută a avut loc în anul 1882, la Brașov, și s-a bucurat de un succes imens.

„În „Crai Nou”, veselia și poezia sunt coordonatele principale ale unei atmosfere tipic românești, plină de optimism. Lucrarea are la bază un mit popular care spune că luna nouă poate aduce fericirea celor îndrăgostiți”, precizează organizatorii festivalului de operă de la Sibiu, într-un comunicat de presă.

Cea de-a 22-a ediție a Sibiu Opera Festival se va încheia mâine cu spectacolul de balet „Zorba”, susținut de artiștii Operei Naționale Române din Cluj Napoca.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Sibiu: Inundaţii în nordul judeţului - t...

Stan Lucian | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Parteneri