Memorialul “Szász Adalbert”, la cea de-a 19 ediție

Clubul Sportiv Master Ski&Bike din Tg.Mureș organizează, sâmbătă, 28 octombrie, concursul de alergare Memorialul “Szász Adalbert”, eveniment ajuns la cea de-a 19-a ediție.

Competiția va avea loc la Platoul Cornești și va cuprinde întreceri la probele de sprint (feminin și masculin, traseu de 5,8 km), lungă distanță (feminin și masculin,11 km), precum și ștafetă (feminin, masculin și mixt, 4×2,9 km). De asemenea, în cadrul evenimentului va avea loc și un concurs dedicat copiilor, pe categorii de vârstă, care va începe la ora 10.00.

La ora 11.00, se va da startul în cursa de lungă distanță, iar de la 11.05 vor alerga cei de la sprint și de la ștafetă.

Competiția este organizată din 2004 în memoria fostului antrenor de atletism, profesor, sportiv și director de școală, Szász Adalbert. De 8 ani, evenimentul constituie o etapă a concursului de alergare “4 Run4 Fun”, organizat de clubul Master Ski & Bike Club.

În acest an, celelalte trei etape sunt programate după cum urmează: la 11 noiembrie, “Stone Bear Race” (etapa a II-a), la 25 noiembrie, Memorialul “Klosz Peter” (etapa a III-a), iar la 9 decembrie, Alergare de Moș Nicolae (etapa a IV-a).

Autor: Valeriu Voaideș

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9753RON-0.0007
  • usd 0.1172 1 -0.0002

  • chf 5.0974 1 0.00440

  • aud 3.0491 1 0.00720

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Aproape 50% dintre români consideră că a...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 50% dintre români consideră că a...

Parteneri