Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte- 1 iunie

Oameni & Fapte- 1 iunie

Publicat de radiomures, 1 iunie 2015, 06:05

– Azi, în Calendarele Creştin-Ortodox şi Greco-Catolic este Sfânta Treime, a doua zi de Rusalii, sau Lunea Rusaliilor. E şi „Ziua Internaţională a Ocrotirii Copiilor”. Pentru prima oară „Ziua Copilului” a fost menţionată în august 1925, la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor de la Geneva, unde 54 de reprezentanţi din diferite ţări adoptau Declaraţia pentru Protecţia Copilului. Tot la Geneva a fost sărbătorită pentru prima dată, în octombrie 1953, când circa 30 de state alegeau marcarea ei pe 1 iunie. Ziua este sărbătorită, în prezent în întreaga lume, dar în zile diferite: în ţările fost comuniste – la data de 1 iunie, în Japonia – la 5 mai, în Germania – la 1 iunie şi 20 sepembrie, în India – pe 14 noiembrie, în Turcia – la 23 aprilie, etc. Azi este şi Ziua Naţională a Samoa de Vest, insulă din sudul Oceanului Pacific, unde se sărbătoreşte independenţa din 1 ianuarie 1962, care însă, din cauza condiţiilor climaterice, se sărbătoreşte la 1 iunie!
– La 1 iunie 1475 apărea prima atestare documentară a Craiovei, într-un hrisov dat de voievodul Laiotă Basarab, în care se amintea de jupan Neagoe de la Craiova. În anul 1829 a apărut, la Iaşi, gazeta politică şi literară „Albina Românească” – prima gazetă în limba română din Moldova.
Pe 1 iunie 1878 a început Congresul internaţional de la Berlin, convocat de marile puteri europene nemulţumite de prevederile Tratatului de pace de la San Stefano, încheiat la terminarea războiului ruso-româno-turc din anii 1877-1878. În Tratat se recunoştea independenţa României şi drepturile sale asupra Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor. Judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail din sudul Basarabiei erau încorporate iarăşi Rusiei, deşi Convenţia ruso-română din aprilie 1877 prevedea respectarea integrităţii teritoriale a României.
– În 1 iunie 1882 a fost inaugurat tunelul de cale ferată Saint-Gothard, din Elveţia, primul dintre marile tuneluri feroviare care traversează Alpii, iar în anul 1901 a fost înfiinţată, la Bucureşti, Societatea corală „Carmen”, pentru răspândirea şi cultivarea muzicii în popor. La 1 iunie 1908 s-a înfiinţat Societatea anonimă pentru distribuirea produselor petroliere „Distribuţia”, care avea monopolul desfacerii în România a produselor, fiecare membru păstrându-şi, însă, deplina libertate atât în privinţa producţiei, cât şi a exportului.
– La 1 iunie 1914 a avut loc vizita oficială a țarului Rusiei, Nicolae al II-lea, la Constanța, iar în anul 1945 s-a înființat Universitatea Bolyai din Cluj, cu predare în limba maghiară. În ziua de 1 iunie 1946 mareşalul Ion Antonescu, conducător al statului român, a fost executat în închisoarea Jilava. La data de 1 iunie 1949 a fost inaugurat Teatrul de Vest Reşiţa cu piesa „Cumpăna”, de Lucia Demetrius, iar în 1950 s-a inaugurat oficial Palatul Pionierilor de la Cotroceni.
– În ziua de 1 iunie 1957 a fost inaugurat Muzeul Literaturii Române din Bucureşti şi, tot atunci, Televiziunea Română transmitea, de la „Teatrul Ţăndărică” din capitală, prima emisiune pentru copii. La 1 iunie 1972 s-a deschis, la Constanţa, cel dintâi delfinariu public din ţara noastră şi primul din sud-estul Europei la acea dată.
– Pe 1 iunie 1980 a avut loc, la Atlanta (statul american Georgia), cea dintâi transmisiune a postului de televiziune CNN („Cable News Network”), primul canal de televiziune destinat în exclusivitate ştirilor din întreaga lume, canal care emite 24 de ore din 24. În anul 1988 intra în vigoare Tratatul dintre SUA şi URSS cu privire la lichidarea rachetelor nucleare cu rază medie şi scurtă de acţiune (INF), tratat încheiat la Washington, la 8 decembrie 1987 şi semnat de Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov.
– La 1 iunie 1992 Agenţia Naţională de Privatizare din România începea acţiunea de distribuire a carnetelor cu certificatele de proprietate către toţi cetăţenii români, iar în anul 1993 s-a introdus în România taxa pe valoarea adăugată (TVA). În ziua de 1 iunie 1997, la ora 6:50, din Gara de Nord Bucureşti a plecat primul tren InterCity Express „Marea Neagră”, care asigura, pe perioada sezonului estival, de trei ori pe zi, legătura între București și Constanța. Odată cu introducerea acestui tren în circulație s-au realizat și două premiere românești: apariția primului tren privat și depășirea plafonului de 100 km/h pentru o viteză comercială. În fine, la 1 iunie 2009 un avion „Airbus A 330”, aparținând companiei „Air France”, a dispărut deasupra Oceanului Atlantic, generând 228 de victime. Cutia neagră a aeronavei a fost găsită după 23 de luni de căutări.
– În 1 iunie s-au născut: scriitorul şi diplomatul Nicolae Milescu (Spătarul), autorul unui „Jurnal de călătorie în China”, primul memorial de călătorie scris de un român (1636); fizicianul şi inginerul francez Nicolas Carnot, unul dintre fondatorii termodinamicii moderne (1796); inginerul şi scriitorul român Gheorghe Lahovari (1838); actrița americană Marilyn Monroe (1926); actorul american Andy Griffith (1926); actorul american Morgan Freeman (1936); scriitorul român Mircea Cărtărescu (1956); cântăreaţa română Monica Anghel (1971); acriţa şi fotomodelul german Heidi Klum (1973) şi interpreta canadiană de muzică ușoară Alanis Morissette (1974).
– La 1 iunie au murit: inventatorul francez Nicolas Appert (1841); istoricul britanic John Bury, fondatorul şcolii engleze de bizantinologie (1927); medicul psihiatru german Hans Berger inventatorul electroencefalografului (1941); mareșalul şi politicianul român Ion Antonescu, şef al statului (executat în 1946) şi designerul francez de modă Yves Saint-Laurent (2008).

Septimiu Cioloboc

Foto: www.mesageruldecovasna.ro

 

Explozie într-un apartament din Reghin
Eveniment vineri, 27 iunie 2025, 10:22

Explozie într-un apartament din Reghin

Incidentul s-a petrecut în această dimineață, într-un apartament pe strada Pomilor. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin au...

Explozie într-un apartament din Reghin
Ziua Drapelului Național, marcată în județul Harghita
Eveniment joi, 26 iunie 2025, 14:01

Ziua Drapelului Național, marcată în județul Harghita

Cu prilejul Zilei Drapelului, marcată în fiecare an la 26 iunie, Instituția Prefectului – Județul Harghita a organizat, în această...

Ziua Drapelului Național, marcată în județul Harghita
Începe a 28-a ediţie a Zilelor Târgumureşene
Eveniment joi, 26 iunie 2025, 12:35

Începe a 28-a ediţie a Zilelor Târgumureşene

Sărbătoarea oraşului are loc în perioada 26-29 iunie şi marchează un moment istoric de referință: în 1482, Regele Matei Corvin a acordat...

Începe a 28-a ediţie a Zilelor Târgumureşene
Ziua Drapelului Național, marcată la Târgu Mureş
Eveniment joi, 26 iunie 2025, 11:21

Ziua Drapelului Național, marcată la Târgu Mureş

Evenimentul a fost organizat de Prefectura Mureș, Garnizoana Târgu Mureș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Mureș și al Consiliului...

Ziua Drapelului Național, marcată la Târgu Mureş
Eveniment miercuri, 25 iunie 2025, 13:04

Radio Tg.Mureș prezent la Roșia Montană Marathon, în weekend

Descoperă aurul din inima ta! este cel mai frumos îndemn pe care îl primim cu sufletul la Roșia Montană Marathon, în fiecare an. Evenimentul,...

Radio Tg.Mureș prezent la Roșia Montană Marathon, în weekend
Eveniment marți, 24 iunie 2025, 13:53

La Sibiu continuă Festivalul Internaţional de Teatru

Această a cincea zi, de mijloc de festival, aduce zeci de spectacole captivante în săli, dar şi reprezentaţii de stradă, susţinute de companii...

La Sibiu continuă Festivalul Internaţional de Teatru
Eveniment marți, 24 iunie 2025, 11:16

Femeile din Reghin păstrează tradiţia cămăşilor tradiţionale de pe Valea Mureşului

Un grup de femei pasionate de porturile populare străvechi a iniţiat, în anul 2023, de Ziua Iei, un proiect denumit „Atelierul Cămăşii cu...

Femeile din Reghin păstrează tradiţia cămăşilor tradiţionale de pe Valea Mureşului
Eveniment luni, 23 iunie 2025, 19:50

Pregătirile pentru deschiderea sezonului de scufundări la lacul de la Dalnic sunt pe ultima sută de metri

Evenimentul va fi marcat printr-o expoziţie fotografică subacvatică, având ca temă frumuseţile judeţului Covasna. În cadrul evenimentului...

Pregătirile pentru deschiderea sezonului de scufundări la lacul de la Dalnic sunt pe ultima sută de metri