Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 95% dintre elevii mureșeni și-au primit bursele școlare

Peste 95% dintre elevii mureșeni și-au primit bursele școlare

Publicat de Stan Lucian, 16 noiembrie 2023, 15:00

Aproape toți cei peste 36.000 de elevi din școlile judeţului Mureș și-au primit banii din bursele școlare.

Ei primesc burse de excelență, de merit, sociale, tehnologice sau pentru mame minore, iar sumele sunt cuprinse între 300 și 450 de lei pe lună.

Inspectorul școlar general adjunct al județului Mureș, Fănică Niță, a precizat pentru RTM că bursele s-au plătit în aproape toate școlile, iar restul elevilor își vor primi banii în zilele următoare.

Până astăzi, peste 95% din unitățile de învățământ au plătit integral bursele elevilor. Diferența procentuală rezultă fie din numărul mare de ordine de plată pe care unele școli a trebuit să le depună, eșalonat, la bancă, fie din lipsa de numerar pe care va trebuie să îl preia, eșalonat, de la trezorerie.”

În județul Brașov, aproape 37.000 de elevi primesc burse, ceea ce reprezintă peste 55% dintre elevii înscriși la învățământul obligatoriu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur, a arătat că elevii deja și-au primit banii în numerar sau pe card.

Trezoreria a realizat plățile către beneficiari în data de 15 noiembrie. Cei care au optat pentru încasarea acestora în numerar, au putut primi banii încă de la această dată, iar pentru cei care au optat pentru încasarea în cont bancar, cardurile au fost alimentate tot în 15 noiembrie. Nu am primit, până în acest moment, niciun semnal, de la nicio unitate școlară, că ar exista sincope în efectuarea acestor plăți.”

La nivel național, peste 460.000 de elevi beneficiază în luna octombrie de burse de merit, iar peste 730.000 de burse sociale.

Bursele se plătesc pe data de 15 a fiecărei luni, începând cu 15 noiembrie, cash sau numerar, în funcție de opțiunea elevilor.

Autor: Raluca Creț

Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș
Cultură-educaţie luni, 25 august 2025, 12:18

Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu Mureș lansează un nou program de studii universitare...

Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș
1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 14:00

1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate

Dacă în urmă cu doi-trei ani, numărul copiilor lăsați de părinți în grija bunicilor sau a altor rude nu depășea 1.000, ultimele date ale...

1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate
Aproape 30% dintre elevii mureșeni trăiesc sub pragul sărăciei
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 12:59

Aproape 30% dintre elevii mureșeni trăiesc sub pragul sărăciei

23.000 de elevi din toate ciclurile de învățământ au beneficiat în anul școlar trecut de tichete sociale oferite de stat prin Ministerul...

Aproape 30% dintre elevii mureșeni trăiesc sub pragul sărăciei
Peste 200 de locuri sunt încă disponibile la școlile profesionale din județul Mureș
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 12:00

Peste 200 de locuri sunt încă disponibile la școlile profesionale din județul Mureș

Repartizarea absolvenților claselor a VIII-a a ajuns în cea de-a treia etapă, iar acum se distribuie locurile din învățământul profesional...

Peste 200 de locuri sunt încă disponibile la școlile profesionale din județul Mureș
Cultură-educaţie miercuri, 20 august 2025, 15:59

Școli de vară de știință aplicată pentru copiii din Gurghiu și Sânmărtinu de Câmpie

125 copii din județul Mureș, cu vârste între 9 și 15 ani, au participat la Școlile de Vară STEAM, gratuite, coordonate de Fundația...

Școli de vară de știință aplicată pentru copiii din Gurghiu și Sânmărtinu de Câmpie
Cultură-educaţie miercuri, 20 august 2025, 13:48

Pentru prima dată după mulți ani, toate sindicatele mureșene s-au unit pentru un protest în stradă

Câteva sute de lucrători din cadrul sindicatelor, federațiilor și confederațiilor sindicale din județul Mureș au pichetat astăzi Instituția...

Pentru prima dată după mulți ani, toate sindicatele mureșene s-au unit pentru un protest în stradă
Cultură-educaţie marți, 19 august 2025, 18:55

Începutul noului an şcolar ar putea fi boicotat de profesori, care protestează deja de 13 zile

Începutul noului an şcolar, programat peste trei săptămâni, ar putea fi boicotat de profesorii care protestează deja de 13 zile, nemulţumiţi...

Începutul noului an şcolar ar putea fi boicotat de profesori, care protestează deja de 13 zile
Cultură-educaţie marți, 19 august 2025, 17:00

Copiii din Târgu Mureș au acces la curțile școlilor și pe perioada vacanței

Deși primăriile recomandă școlilor să deschidă curțile și pe perioada vacanțelor școlare, acest lucru depinde de consiliile de...

Copiii din Târgu Mureș au acces la curțile școlilor și pe perioada vacanței