Averse şi descărcări electrice în judeţele Galaţi, Brăila şi Harghita, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenționări de ploi torenţiale şi descărcări electrice, valabile în următoarele ore, pe raza judeţelor Galaţi, Harghita şi Brăila.
Potrivit meteorologilor, până la ora 16,00, în nord-estul judeţului Brăila, se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului şi averse ce pot atinge 20 l/mp.
De asemenea, între orele 15,00 şi 16,30, în sudul judeţului Galaţi, inclusiv în municipiul Galaţi şi localităţile Tuluceşti, Vânători, Smârdan, Şendreni, Braniştea, Independenţa şi Schela sunt aşteptate grindină de dimensiuni mici şi medii, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi averse ce pot avea aspect torenţial, ce pot cumula 20-25 l/mp.
Până la ora 17,00, local în judeţul Harghita, mai ales în zona localităţilor Odorheiu, Cristuru, Praid, Suseni, Joseni, Şimoneşti, Corund, Varşag, Zetea, Căpâlniţa, Vlăhiţa, Lueta, Mărtiniş şi zona Bălan, Mădăraş, Cârţa, Frumoasa, Miercurea-Ciuc şi Tuşnad sunt prognozate averse de ploaie ce pot cumula 20-25 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi medii, descărcări electrice, precum şi intensificări ale vântului.

Foto: www.romaniatv.net

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

România, 8 medalii la Europenele de cano...

Stan Lucian | Citeste articolul

Delegația tricoloră a terminat Campionat...

Parteneri