Ministerul Muncii face precizări cu privire la introducerea venitului minim de incluziune începând cu 1 ianuarie 2024

Ministerul Muncii face precizări cu privire la introducerea venitului minim de incluziune începând cu 1 ianuarie 2024. Beneficiarii acestei forme de sprijin, care înlocuiește venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei, vor fi cei doar care au cu adevărat nevoie.

Se reduce birocrația și cresc beneficiile pentru persoanele vulnerabile, explică autoritățile.

Copiii din familiile beneficiare de venit minim de incluziune trebuie să fie înscriși la școală și vor primi automat și bursă socială.

Odată cu beneficiile cresc însă și responsabilitățile, atrag atenția reprezentanții ministerului, într-o postare pe internet.

Cei apți de muncă primesc sprijin din partea statului, dar sunt și încurajați să își găsească un serviciu.

Venit minim de incluziune vor primi și vârstnicii din instituțiile de îngrijire care îndeplinesc condițiile acordării.

Aceștia vor deveni automat asigurați în sistemul de sănătate.

Sursa: RADOR

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mii de gulguţe se vor aprinde astăzi în ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea sunt nişte bărcuţe de hârtie pe ...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

Cele mai premiate lungmetraje se văd la ...

Parteneri