Meteorologii și hidrologii au emis atenționări de vreme rea și risc de inundații

Sursa foto: DRDP Brasov

Peste 20 de brazi au căzut luni seară în județul Harghita, pe o distanță de doar șase kilometri, pe Drumul Național 13B Gheorgheni-Praid.

Direcția de Drumuri și Poduri Brașov, care administrează șoseaua, acționa luni noapte pentru îndepărtarea lor.

Drumarii au transmis totodată că, din cauza vântului puternic, continuă să cadă copaci pe carosabil, motiv pentru care au hotărât să închidă circulația de la miezul nopții. Nu este singura zonă în care vântul a creat probleme: meteorologii au emis pe timpul nopții și ale zilei de luni mai multe avertizări pe durată limitată – așa-numitele atenționări nowcasting – în unele județe.

Meteorologii atrag atenția că este risc ridicat de gradul patru de producere a avalanșelor în Carpații Occidentali și în vestul celor Meridionali. Zăpada proaspătă s-a depus peste zăpada mai veche, compactată și înghețată. Coeziunea dintre cele două straturi este redusă, iar temperaturile în creștere favorizează declanșarea avalanșelor.

Și tot marți, până miercuri la prânz, este risc de inundații pe mai multe râuri din jumătatea de nord a țării.

Hidrologii au emis atenționări pentru cursuri de apă din Maramureș, Crișana, Transilvania și Moldova.

Sursa: RADOR

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9753RON-0.0007
  • usd 0.1172 1 -0.0002

  • chf 5.0974 1 0.00440

  • aud 3.0491 1 0.00720

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Aproape 50% dintre români consideră că a...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 50% dintre români consideră că a...

Parteneri