Zara regretă neînțelegerile cauzate de noua sa campanie

Zara spune că “regretă” o “neînțelegere” cu privire la o campanie publicitară criticată pentru utilizarea imaginilor care evocă războiul dintre Israel și Gaza, potrivit BBC.

Compania a scos fotografiile rămase după zile de reacții negative pe rețelele sociale și plângeri adresate Autorității britanice de Standarde pentru Publicitate.

Una dintre imagini înfățișa un model ținând un manechin înfășurat în plastic alb. Criticii au spus că acestea seamănă cu fotografiile cu cadavre în giulgiuri albe din Gaza.

Răspunsul companiei a fost că unii clienți au văzut “ceva foarte diferit de ce am intenționat să arătăm când am creat aceste imagini”.

Unii utilizatori ai rețelei sociale X, fost Twitter, au cerut boicotarea retailerului de modă.

Zara a declarat că această campanie, care promova linia sa “Atelier”, a fost “concepută în iulie și fotografiată în septembrie”.

Campania Zara, numită “The Jacket”, conținea o serie de imagini în care modelul era pozat pe un fundal de pietre crăpate, statui deteriorate și gips-carton spart.

Zara susține însă că erau imagini ale unor sculpturi neterminate din atelierul unui sculptor, create cu unicul scop de a pune în valoare articolele vestimentare artizanale într-un context artistic.

Dana Boieriu

Sursa: ww.bbc.com

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00089
  • usd 0.1165 1 0.00040

  • chf 5.0892 1 -0.0017

  • aud 3.0493 1 -0.0009

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

UMFST Târgu Mureş va şcolariza în premie...

Stan Lucian | Citeste articolul

Universitatea de Medicină, Farmacie, Şti...

Parteneri