Șofer acuzat de dare de mită în Brașov

Polițiști de la Serviciul Județean Anticorupție Brașov au fost sesizați de către un agent de la Poliția Stațiunii Poiana Brașov despre faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu împreună cu un coleg jandarm, un șofer de 28 de ani le-a oferit 200 de euro pentru a nu fi testat cu aparatul etilotest. Întreaga situație a fost înregistrată cu aparatura tip body-cam din dotarea polițistului, informează DGA într-un comunicat.

Întrucât conducătorul auto a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât și recoltarea de probe biologice, i s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Brașov, în coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, se mai arată în comunicat.

Autor: Corina Fontu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

Luni încep evaluările naţionale la final...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea se vor derula pe parcursul următ...

Parteneri