Ministerul Educației a aprobat 30 de posturi noi de psihologi școlari pentru județul Mureș

Aproximativ 50 de posturi noi au fost aprobate de Ministerul Educației iar o parte au fost deja ocupate. Acestea au fost necesare atât pentru acoperirea lipsurilor din sistem, cât și ca urmare a apariției unor situații noi după începerea anului școlar.

Dintre acestea, cele mai multe sunt de psihologi școlari, a explicat pentru Radio Tg.Mureș inspectorul școlar general adjunct al județului Mureș, Fănică Niță:

Au fost aprobate atât solicitările Inspectoratului Școlar Județean Mureș, dar au venit de la minister un număr de 30 de posturi de psihologi școlari, alocați în plus față de numărul existent la începutul acestui an școlar. Am solicitat și personal didactic, personal auxiliar și nedidactic, în funcție de solicitările din școli, având în vedere și încadrarea în rigorile bugetare.

Sindicatele din Educație acuză Ministerul Finanțelor că blochează angajările în școli. Acestea susțin că proiectul de memorandum inițiat de Ministerul Educației pentru ocuparea posturilor vacante din educație este blocat de Ministerul Finanțelor până la data la care se transmite situația privind posturile care se vacantează la nivel național, până în anul 2025.

Autor: Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

SELECȚIUNI DIN PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00089
  • usd 0.1165 1 0.00040

  • chf 5.0892 1 -0.0017

  • aud 3.0493 1 -0.0009

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Protest BNS la Guvern pentru reducerea i...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproximativ 4000 de sindicaliști din toa...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Participare record la a șasea ediție Mur...

Stan Lucian | Citeste articolul

Evenimentul de ieri a adunat în centrul ...

Parteneri