Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Angajații din primării se pregătesc de grevă

Angajații din primării se pregătesc de grevă
Foto: imagine cu caracter ilustrativ

Publicat de Rotar Mirela, 30 ianuarie 2024, 14:00

Federația Columna-Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România a notificat Guvernul cu privire la declanșarea grevei generale în administrația locală.

Mâine, angajații din primării vor intra în grevă de avertisment, între orele 11 și 13, urmând ca, dacă Guvernul nu va răspunde pozitiv, să se declanșeze o grevă generală pe termen nelimitat, începând cu 5 februarie.

În județul Mureș, angajați din peste 30 de primării din mediul rural și-au anunțat prezența la protest.

Cea mai mare nemulțumire se leagă de nesiguranța privind creșterea salarială, a arătat președintele Federației Columna, Lucian Puiu:

Datorită ordonanțelor ”trenuleț” care au înghețat, în mod paradoxal, indemnizația viceprimarului care, pentru noi, este limita maximă de salarizare, nici salariile în administrația locală, timp de cinci ani de zile, nu au putut să crească. Anul acesta au crescut, prin efectul legii, cu 5%, doar indemnizațiile demnitarilor, funcționarii publici și personalul contractual din primării nu au garantată nicio creștere salarială.

Sindicaliștii mai cer reformarea sistemului de finanțare a bugetelor locale, deblocarea negocierilor colective pentru funcționarii publici la nivel de grup de unități/sector de activitate și stoparea ingerinței politicului în exercitarea funcției publice.

Autor: Raluca Creţ

Compania Apa Brașov, în vizorul DNA
Social joi, 18 septembrie 2025, 19:50

Compania Apa Brașov, în vizorul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au organizat, astăzi, 12 percheziții (10 la Brașov și...

Compania Apa Brașov, în vizorul DNA
Preşedintele CJ Harghita se declară dezamăgit că nimeni nu şi-a asumat încă responsabilitatea pentru inundarea Salinei Praid
Social joi, 18 septembrie 2025, 17:25

Preşedintele CJ Harghita se declară dezamăgit că nimeni nu şi-a asumat încă responsabilitatea pentru inundarea Salinei Praid

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, a declarat, azi, că este dezamăgit că nimeni nu şi-a asumat încă...

Preşedintele CJ Harghita se declară dezamăgit că nimeni nu şi-a asumat încă responsabilitatea pentru inundarea Salinei Praid
Ghid pentru părinți și profesori în era digitală
Social joi, 18 septembrie 2025, 17:00

Ghid pentru părinți și profesori în era digitală

Asociația eLiberare a lansat ghidul „Părinți în era digitală: Cum să discutăm cu copiii și adolescenții despre pericolele...

Ghid pentru părinți și profesori în era digitală
Mureșean reținut pentru incendierea unei locuințe
Social joi, 18 septembrie 2025, 16:50

Mureșean reținut pentru incendierea unei locuințe

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat din Crăciunești, care ar fi...

Mureșean reținut pentru incendierea unei locuințe
Social joi, 18 septembrie 2025, 15:34

Vremea intră într-un proces de încălzire în Transilvania

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare în zonele montane, unde izolat vor fi condiţii de ploi slabe. Vântul va sufla slab şi...

Vremea intră într-un proces de încălzire în Transilvania
Social joi, 18 septembrie 2025, 15:06

Lucrări pe drumurile din judeţul Braşov. DRDP anunţă restricţii de circulaţie

Pe DN73, între Braşov şi Câmpulung, se execută lucrări de modernizare pe toată lungimea sectorului, iar circulaţia este restricţionată pe...

Lucrări pe drumurile din judeţul Braşov. DRDP anunţă restricţii de circulaţie
Social joi, 18 septembrie 2025, 15:01

45 de agenţi economici din judeţul Brașov au fost verificaţi de poliţişti

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Brașov au desfăşurat ieri o acţiune pentru prevenirea şi...

45 de agenţi economici din judeţul Brașov au fost verificaţi de poliţişti
Social joi, 18 septembrie 2025, 14:55

Explozie la un apartament din Braşov

O femeie a fost rănită în urma unei explozii ce a avut loc la prânz la un apartament de pe Aleea Lăcrămioarelor din municipiul Brașov. Femeia...

Explozie la un apartament din Braşov