Plantăm fapte bune în România! Înscrie-te şi tu la cea mai amplă acţiune de împădurire

Echipa de voluntari „Plantăm fapte bune în România” va demara pe 24 octombrie 2015, cea mai mare acţiune de împădurire, în 30 de judeţe urmând să fie plantaţi 1.000.000 de copaci pe terenuri cu probleme din afara localităţilor sau pe cele din interiorul oraşelor unde este necesară prezenţa a cel puţin unui arbore.

Potrivit unui comunicat de presă, demersul este iniţiat de Asociaţia EcoAssist din Bucureşti, alături de cinci organizaţii non-guvernamentale de protecţia mediului, şi are drept partener instituţional principal Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, care, prin intermediul Romsilva, va furniza gratuit puieţii şi asistenţa de specialitate pe plantaţiile pe care voluntarii se vor implica.

Acţiunea are loc sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”. „Pentru acest obiectiv ne căutăm colegi în proiect, după cum urmează: câte un coordonator de judeţ, 4 coordonatori regionali, câte un coordonator de voluntari pe judeţ, şefi de parcele în ziua de plantare, 3 fundraiseri din Bucureşti, 2 comunicatori din Bucureşti şi 1 administrator de platformă online”, se arată în comunicatul citat.

Cei care doresc să se înscrie în program trebuie să trimită până pe 27 august un CV şi o scurtă motivaţie pe adresa voluntar@plantamfaptebune.ro.

„Plantăm fapte bune în România” este o iniţiativă naţională de împădurire bazată pe voluntariat, lansată în 2011. În cei cinci ani de activitate cei 12.528 voluntari au plantat şi îngrijit 258.200 copăcei pe un total de 65,5 hectare de terenuri publice neproductive din 10 judeţe ale ţării.

În 2013 iniţiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta, iar de-a lungul anilor i s-au acordat şase distincţii din partea comunităţii.

Judeţele în care sunt activi sunt Argeş, Braşov, Cluj, Mureş, Covasna, Constanţa, Ialomiţa, Iaşi, Prahova,  Satu Mare, Sălaj şi Timiş.

Sursa foto: plantamfaptebune.ro

Sursa: antenasatelor.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri