Cinci arii naturale protejate din judeţul Covasna, cuprinse într-un proiect European

Acesta are ca scop conservarea biodiversităţii şi patrimoniului natural.
Ariile protejate vor fi delimitate, marcate şi semnalizate cu panouri şi indicatoare de atenţionare.

Cele cinci arii vizate, respectiv Munţii Bodoc-Baraolt, Ciomad-Balvanyos, Dealul Ciocaş – Dealul Viţelului, Tinovul Apa Roşie şi Mestecănişul de la Reci,vor fi marcate prin vopsirea semnului convenţional al ariilor naturale protejate, un pătrat roşu în chenar alb. De asemenea, vor fi confecţionate şi montate 263 de panouri pe drumurile publice, precum şi pe cele silvice şi agricole pentru atragerea atenţiei oamenilor cu privire la intrarea într-un sit Natura 2000, precum şi asupra semnificaţiei acestui lucru şi regulilor ce trebuie respectate într-o astfel de zonă.

Valoarea contractului este de peste 400.000 de lei, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 5 luni.
Consiliul Judeţean Covasna, în calitate de custode al acestor arii protejate, are în vedere şi crearea mai multor centre de vizitare şi informare a turiştilor in zonele mentionate, astfel încât prezenţa lor să nu pericliteze flora şi fauna din aceste situri naturale.

Mara Deleanu
Foto : stiri.covasnamedia.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

„ESTE FILM Festival” revine în perioada ...

Parteneri