Primul test al handbalistelor de la Corona Braşov: 28-26 (11-16) cu Măgura Cisnădie

După revenirea din cantonamentul de la mare şi abordarea antrenamentelor de sală, handbalistele de la Corona Braşov şi-au măsurat, pentru prima dată în această perioadă precompetiţională, forţele, cu prilejul unui meci amical. Parteneră de întrecere a fost proaspăt promovata Măgura Cisnădie, o echipă robustă, care a transferat câteva jucătoare importante, dintre ele remarcându-se Nataşa Crînic (Deva) sau Ionela Goran. Meciul a avut două reprize distincte. În prima, ostilităţile au fost conduse de echipa din Cisnădie, care a fost foarte mobilă şi a înscris cu uşurinţă, astfel încât la pauză scorul era favorabil acesteia : 16-11. În partea a doua a meciului, Corona şi-a dat drumul la joc, a fost mai atentă şi a refăcut încet, dar sigur, dezavantajul, egalând la 19 (min. 45) şi preluând conducerea, 22-21 (min. 49). Apoi, profitând de căderea fizică a echipei oaspete, jucătoarele Coronei au sprintat spre victorie, în faţa unui public surprinzător de numeros : 28-26.
Au marcat pentru Corona: Zamfir 10, Pricopi 5, Chiper 4, Hotea 3, Briscan 2, Cartaş, Ciuciulete, Dincă, Bondar – câte un gol.
Au jucat: Mârcă – Chiper, Bondar, Ciuciulete, Pricopi, Zamfir, Hotea (Ciobanu – Cartaş, Briscan, Neagu, Dincă, Marcu, Tăbăcaru).

Bogdan Burcea, antrenor Corona Braşov : ,,Emoţii, inexactităţi, era normal, din moment ce am făcut doar patru antrenamente în sală până acum. Avem şi un lucru pozitiv după acest meci,anume revenirea de la minus cinci la plus doi. Ideea a fost să rulăm pe toată lumea, le am cerut fetelor să alerge cât mai mult, să ocupe cât mai bine terenul. Relaţiile de joc nu sunt încă rezolvate, mai avem până acolo”

La sfârşitul săptămânii viitoare, echipa braşoveană va pleca la Cluj, unde va participa la un turneu de pregătire.

Dorin Duşa

Sursa foto: RTM/Dorin Dusa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri