Halep, învinsă de elveţianca Belinda Bencic în finala Rogers Cup
Simona Halep (numărul 3 mondial) a pierdut finala turneului de tenis de la Toronto în faţa elveţiencei Belinda Bencic (numărul 20), scor 6-7 (5-7), 7-6 (7-4), 0-3 (abandon). În timpul meciului, sportiva din România a solicitat intervenţia echipei medicale, partida disputându-se la orele prânzului, într-o zi foarte călduroasă. Ea a abandonat în cel de-al treilea set, la scorul de 3-0 pentru adversară.
Belinda Bencic (18 ani) a avut un parcurs foarte bun la Rogers Cup, ea trecând în semifinale de numărul 1 mondial, americanca Serena Williams.
Turneul de la Toronto este dotat cu premii totale în valoare de 2.377.305 dolari.
Sursa foto: ziuanews.ro
Sursa: RRA