Măsuri stricte de reglementare în domeniul Inteligenţei Artificiale, adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a aprobat o lege privind folosirea Inteligenţei Artificiale (IA). Preşedintele Parlamentului, Roberta Metsola, a spus că noile reglementări echilibrează inovaţia în domeniul tehnologiei cu respectul pentru drepturile fundamentale ale oamenilor.

Dezvoltarea rapidă a IA a determinat autorităţile din multe ţări să ia măsuri de reglementare a acestei tehnologii, însă după adoptarea noii legislaţii în domeniu de către Parlamentul European, Uniunea Europeană crede că este în avangardă.

Legislaţia reglementează folosirea IA în concordanţă cu potenţialele riscuri.

Măsuri stricte sunt impuse unor dispozitive precum camerele de recunoaştere facială, care vor putea fi folosite numai de către instituţiile de securitate pentru a combate cele mai grave delicte.

Alte sisteme, precum sistemele IA de detectare a emoţiilor, sunt strict interzise în şcoli şi la locurile de muncă.

Potenţiala folosire a IA în domenii precum medicina sau infrastructura critică va fi, de asemenea, strict reglementată. Cei care încalcă măsurile riscă amenzi de până 7% din veniturile lor.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9748RON-0.0003
  • usd 0.1154 1 -0.001

  • chf 5.0370 1 -0.0090

  • aud 3.0641 1 0.0109

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Au început rezervările pentru trenul est...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din 14 iunie, CFR Călători dă startul pr...

Azi începe etapa de reînscrieri la grădi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În această etapă sunt confirmaţi, în baz...

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

ALEGERI LOCALE 2024: Candidatul independ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Vizita de lucru la noua pistă de bicicle...

Parteneri