Festivalul Massif a debutat joi seară, în Poiana Brașov; cap de afiș la scena principală a fost artistul internațional Mahmut Orhan

Primii tineri veniți din toată țara, care au trecut de filtrele de securitate, spun că abia așteaptă să-și vadă cântăreții preferați și să se distreze.

Ei s-au pregătit coresponzător pentru vremea de la munte:

Pe alte patru scene, dintre care două în Masivul Postăvarul, vor cânta și mixa artiști atât din țară, cât și din străinătate.

Brașovenii care doresc să ajungă în Poiană în aceste seri, vor avea la dispoziție transportul public cu un program adaptat, spune primarul municipiului Brașov, Allen Coliban:

Avem suplimentări atât pe liniile clasice ale operatorului de transport: 20, 60, 100, care vor circula până la 03.00, cât și pe linii speciale de legătură între parcarea din Poiana Brașov – Parcarea mare către cartierele orașului. Aceste linii vor fi până la ora 1:30. Avem o linie specială 130M și pentru Râșnov, care va circula, de asemenea, până la ora 3:00 și linii care fac legătura între cartiere și centrul Brașovului până la ora 01.00 

În Poiana Brașov sunt mobilizați sute de polițiști, jandarmi și lucrători de la Antidrog. Sunt și câini polițiști antrenați să detecteze drogurile.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal, Daniel Zontea:

Vor fi câini specializați pentru detectarea drogurilor, vor fi colegi de la Poliția Rutieră, Ordine Publică, Investigații Criminale, Criminalistică, Poliția Economică, dar în proximitatea evenimentului și în incinta lui vor fi și polițiști din cadrul structurilor de combatere a traficului de droguri, polițiști pe care nu o să-i puteți observa, pentru că sunt la fel ca orice alt participant la eveniment, însă obiectivul lor este acela de a-i identifica pe cei care vor încerca să introducă astfel de substanțe psihoactive la Massif.

Ediția a doua a festivalului Massif se va încheia duminică.

Sursa: Radio România Brașov FM

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-0.0001
  • usd 0.1162 1 -0.0003

  • chf 5.0812 1 -0.008

  • aud 3.0485 1 -0.0007

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Duete cu vedete, la Sala Radio

Stan Lucian | Citeste articolul

Orchestra de Muzică Populară Radio vă in...

Parteneri