Mâine începe la Tîrgu-Mureș Vâltoarea Mureșeană

Cea de-a treia ediție a evenimentului va avea loc în perioada 26-30 august și va antrena aproape toate instituțiile de cultură din Tîrgu-Mureș.
Timp de cinci zile, organizatorii au pregătit concerte, recitaluri, poezie, concursuri, mâncăruri tradiționale și expoziții pentru toate vârstele.
Chiar dacă este cunoscut ca un eveniment al culturii maghiare, Vâltoarea se adresează și publicului român, a precizat unul dintre organizatori, Portik Vilmos.

”Noi am dori să arătăm și comunității române că aceste valori pot fi savurate și de persoanele de etnie română, așteptăm să fie prezente în fiecare zi aproximativ 10.000 de persoane, poate că vineri mai puține, duminică mai multe. Noi am dori și chiar am fi fericiți dacă și anul acesta am reuși să generăm un fel de curiozitate din partea română a populației din Tîrgu-Mureș.”

Cea mai mare parte a programului se concentrează pe malul Mureșului, însă vor fi activități și la Palatul Culturii, la Biblioteca Teleki sau la Cocoșul de Aur, a arătat directorului Muzeului Județean Mureș, Soos Zoltan, coorganizator al Vâltorii.

”Față de anii precedenți, a decis că programul va fi diversificat pentru a putea oferi cât mai multor categorii de vârstă programe alternative. Pe lângă evenimentele de pe malul Mureșului, unde va fi târgul de meșteșugari, concertele, să zicem partea comercială, în acest an am inițiat un program alternativ denumit Cortul alternativ, la Cocoșul de Aur. Aici dorim să atragem în primul rând tineretul, va fi muzică electronică, DJ, formații de jazz.”

Programul Vâltorii Mureșene poate fi consultat pe pagina de internet a www.valtoare.ro/program.
Radio Tîrgu-Mureș este partener media al evenimentului.

Raluca Creţ

Foto: valtoare.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri