Românce la Miami Open

Țara nostră este reprezentată de patru sportive la turneul feminin de tenis de la Miami, în proba de simplu.

Marți seară, 19 martie, în turul întâi, Ana Bogdan va primi replica cehoaicei Kateřina Siniaková, Jaqueline Cristian se va bate cu franțuzoaica Diane Parry, iar Simona Halep va da piept cu spaniola Paula Badosa.

Sorana Cîrstea este calificată fără joc în turul al doilea, unde o va întâlni pe învingătoarea din partida Sloane Stephens (SUA) – Angelique Kerber (Germania).

Miami Open se desfășoară în perioada 19-31 martie, pe o suprafață dură și are premii în valoare totală de 8.770.480 $.

Simona (FOTO) revine pe teren după aproape 18 luni, fiind suspendată provizoriu în 21 octombrie 2022, la US Open, când a fost testată pozitiv la roxadustat, un medicament interzis care stimulează producția de globule roșii.

Curtea de Arbitraj pentru Sport de la Lausanne, TAS, a decis în 5 martie să îi reducă suspendarea de la patru ani la numai nouă luni, având dreptul la despăgubiri din partea Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului – ITIA.

În plus, sportiva noastră, în vârstă de 32 de ani, a căpătat dreptul să evolueze imediat, în turneele de la care primește un wild card, ceea ce s-a și întâmplat.

Autor: Septimiu Cioloboc

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

Luni încep evaluările naţionale la final...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea se vor derula pe parcursul următ...

Parteneri