Tabără de educație ecologică și scufundări în Covasna

Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus” din judeţul Covasna organizează tabăra la începutul lunii viitoare, în cadrul proiectului „Incursiune în lumea apelor”.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, Agenţia de Protecţie a Mediului Covasna şi Centrul de scufundări condus de Szabo Jeno,un scafandru profesionist, care a lucrat în studenţie cu celebrul căpitan Jacques Ives Cousteau.
În programul taberei sunt incluse şi ateliere de educaţie nonformală, de observare a plantelor, păsărilor si mamiferelor mici, coordonate de specialişti în domeniu, precum Ana Maria Lazăr şi George Bouroş.
Tabăra va avea loc în perioada 2-6 septembrie a.c, iar la aceasta vor participa 30 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, însoţiţi de zece instructori. Cazarea se va face în corturi, prin urmare participanţii vor trebui să îşi asigure echipamentul. Cei care doresc să participe la această tabără pot trimite aplicaţiile până luni la adresa dezvoltaredurabilaalutus@gmail.com.
Tabara este gratuita, cheltuielile fiind asigurate de organizatori.
Proiectul “Incursiune în lumea apelor” este finanţat cu 20.000 de lei de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.
Mara Deleanu

Foto: www.nauticamagazine.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ -REPRIZA DE SEARĂ cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Incendiu la mai multe garaje, în localit...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita incendiul se manif...

Parteneri